video | Premieră medicală în R. Moldova: Un copil, cel mai mic pacient cu transplant hepatic
Un transplant de ficat de la donator viu a fost realizat pentru prima dată în Republica Moldova la un copil în vârstă de un an și patru luni. Intervenția a avut loc la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și marchează o etapă semnificativă în dezvoltarea serviciilor de transplant pediatric din țară.
Operația, care a durat aproximativ zece ore, a fost efectuată de o echipă medicală multidisciplinară și a avut un rezultat favorabil. Potrivit instituției medicale, pacientul a primit cu succes o porțiune de ficat de la un donator viu, fiind stabil postoperator.
Este pentru prima dată când un astfel de transplant este realizat în Republica Moldova la un pacient pediatric de vârstă atât de fragedă. Până în prezent, astfel de intervenții erau posibile doar în străinătate.



