fbpx

video | „Poduri de Legătură cu UE”: Ce a reușit să realizeze IPRE în doi ani și jumătate de la lansarea inițiativei?

În toamna anului 2017, IPRE a lansat proiectul „Stabilirea podurilor de legătură cu UE”, implementat cu sprijinul inițiativei Open Society Foundation for Europe (OSIFE). Institutul și-a propus să creeze mai multe parteneriate de cercetare și advocacy cu think-tank-uri din Uniunea Europeană, în special din Germania, Olanda, Franța și Austria. Obiectivul principal a fost să contribuie prin activitățile sale la promovarea mai activă a europenizării Republicii Moldova pe agenda publică din țara noastră și din UE.
 
Pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate, IPRE a reușit să realizeze mai multe activități de cercetare, schimburi de experiență, vizite în parteneriat cu Institutul pentru Politici Europene de la Berlin (Institut für Europäische Politik), Consiliul German pentru Relații Externe (DGAP), Centrul austro-francez pentru apropiere în Europa (CFA) de la Viena, Centrul de cercetări politice al Science Po (CEVIPOF) de la Paris, Centrul pentru Studii de Securitate Europeană (CESS) de la Groeningen și Institutul Clingendael de la Haga.
 
În parteneriat cu peste 50 de think-tank-uri din UE, Georgia, Ucraina și Moldova, cât și în cooperare cu Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic, IPRE a susținut apariția și activitatea platformelor de reflecții dedicate Parteneriatul Estic. Un exemplu în acest sens este inițiativa EaP Think-Tank Forum sau Forumul de Reflecții al Parteneriatului Estic
 
Cel mai recent, institutul a publicat studiul „Europenizarea Republicii Moldova: Mai mult decât un proces”, care include o compilație a trei analize tematice scrise de experți IPRE în comun cu cercetători din Germania, Olanda și Franța. Autorii au analizat procesul de europenizare al Republicii Moldova prin prisma a trei dimensiuni care necesită intervenții determinante la nivel național cu suportul Uniunii Europene și anume cea societală, politică și de securitate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acest video este produs în cadrul proiectului „Establishing Policy Bridges with the EU – IPRE (Moldova)”, implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene cu sprijinul inițiativei Open Society Foundation for Europe (OSIFE). Opiniile exprimate aparțin autorului și nu reflectă nu reflectă în mod necesar poziția Fundațiilor pentru Societatea Deschisă (OSF).

Articole asemănătoare

Back to top button