fbpx

video | PDM și-a prezentat candidatul pentru parlamentarele din Hâncești. Mereuță: „Voi avea respect față de oponenți, ceea ce aștept și de la ei”

După ce au anunțat că Ion Mereuță este candidatul lor pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția nr. 38, Hâncești, democrații l-au desemnat oficial. Președintele PDM, Pavel Filip, l-a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mereuță este lector universitar, consilier local și anterior a fost reprezentantul Guvernului la Hâncești. Acesta spune că știe care sunt problemele localnicilor și a promis că le va rezolva.

Cunosc foarte mult problemele și nevoile cetățenilor și vă asigur că dacă voi deveni deputat, voi participa activ la actele legislative în interesul oamenilor, pentru a soluționa problemele din teritoriu. Voi reprezenta alegătorii cu demnitate, pentru că sunt crescut și format în teritoriu. Cred că vom avea o luptă curată, cinstită și transparentă. Vom munci în echipă, ceea ce a fost mereu caracteristic pentru democrați. Mă voi atârna cu stimă și respect față de contracandidații mei, ceea ce aștept și de la ei, a declarat candidatul PDM.

Liderul democraților a ținut să menționeze că echipa sa a fost mereu prezentă la Hâncești, spre deosebire de celelalte formațiuni politice, care abia acum și-au manifestat interesul.

„Anul 2020 începe în forță din punct de vedere al evenimentelor politice. Toate partidele, după ce au rezolvat problemele în centru, au decis să-i fericească pe cei de la Hâncești. Pentru unii care nici nu știau unde este Hânceștiul pe hartă, acum Hâncești a devenit centrul universului”, a declarat Filip.

Amintim că în cursă pentru alegerile parlamentare noi din 15 martie s-au înscris Partidul Unității Naționale, al cărui candidat este Vlad Țurcanu, Partidul „Acțiune și Solidaritate”, care a înaintat-o pe fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, Partidul Politic „ȘOR” cu Vitalie Balinschi, Blocul Electoral „Unirea”, în frunte cu ex-primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – cu Ștefan Gațcan și Partidul Liberal Democrat din Moldova – cu Anatolie Postolachi.

Astăzi, 24 ianuarie, Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr” a anunțat că formațiunea nu va mai participa la aceste alegeri. Potrivit reprezentanților PPDA, decizia vine după ce „partidele proeuropene și naționale au preferat să-și înainteze candidații proprii pentru circumscripția nr. 38, fără coordonare reciprocă”. Oferta Platformei DA a fost Mihail Druță. 

Articole asemănătoare

Back to top button