fbpx

video | O voluntară CNA încurajează elevii să renunțe la copiat: „Pot trece cu succes prin examene, fără a recurge la acte de corupţie”

Cătălina Oboroc are 20 de ani, este studentă la Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne şi se pregăteşte să devină ofiţeră de urmărire penală. Chiar dacă este abia în anul II, tânăra are o viziune clară asupra traseului său profesional, iar prioritatea numărul unu este să devină o specialistă sută la sută integră, neafectată, sub nicio formă, de corupţie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tânăra face parte din grupul voluntarilor anticorupţie constituit de Centrul Naţional Anticorupţie, cu sprijinul PNUD Moldova. Ea afirmă că s-a implicat pentru a contribui la diminuarea corupţiei, care începe încă de pe băncile şcolii, de la copiat. Examenele care se apropie pot deveni pentru elevi şi studenţi un prim test de integritate personală, crede ea.

„Elevii intră în perioada examenelor care este una destul de dificilă, cu multe emoţii. Eu aş vrea să le spun că emoţiile nu ar trebui să le afecteze personalitatea şi să îi determine să caute metode mai uşoare ca să susţină examenele, care, de fapt, sunt nişte lecţii de viaţă. Sunt sigură că fiecare dintre noi poate să treacă peste ele cu succes fără corupţie şi acele căi ilegale care ar uşura susţinerea examenelor, tezelor, bacalaureatului”, spune tânăra.

Cătălina a decis încă din clasele primare că va deveni poliţistă, dar i-a luat ceva timp să aleagă specializarea. Ea afirmă că se asociază pe deplin cu viitoarea profesie, iar asta o va ajuta să devină o bună specialistă în domeniu. Cu referire la corupţie, ea susţine că cei care admit astfel de cazuri compromit imaginea întregii instituţii sau a domeniului în care activează.

Grupul de voluntari anticorupţie din care face parte Cătălina va organiza şi desfăşura pe parcursul anului curent mai multe activităţi inovative de reducere a corupţiei și promovare a integrității. Cu sprijinul PNUD, ei vor elabora propriile platforme şi idei de comunicare prin care să combată taxele neformale, favoritismul, copiatul – practici care generează corupţia în învăţământ.

Voluntarii anticorupţie vor organiza sesiuni de informare, jocuri tematice, flash-moburi, teatru social și alte activităţi. Totodată, voluntarii vor participa alături de angajaţii Centrului Național Anticorupție (CNA) în desfăşurarea unor activităţi de prevenire a corupţiei pentru publicul larg.

Activitățile se înscriu în proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul, care se desfăşoară în perioada 2019-2021, contribuie la fortificarea capacităților actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, de implementare eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.

Articole asemănătoare

Back to top button