fbpx

video | O taxatoare a unui troleibuz ar fi mușcat-o de mână pe una dintre pasagere. Călătoarea era nemulțumită că a achitat un bilet în plus

O pasageră a unui troleibuz, însoțită de copilul ei, s-a luat la harță cu o taxatoare pentru că aceasta i-ar fi cerut să plătească taxa de călătorie pentru bicicleta pe care o avea băiatul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incidentul a fost filmat chiar de taxatoare, iar imaginile au ajuns pe internet. Taxatoarea aduce acuzații la adresa mamei, spunând că i-ar fi stricat telefonul, i-ar fi rupt mai multe bilete și ar fi încercat să-i ia banii încasați de la alți pasageri. Pentru a se apăra, taxatoarea ar fi mușcat-o de mână pe femeie, aceasta ieșind din troleibuz, numai după ce un pasager ar fi spus că va chema poliția dacă nu se calmează.

Victima roagă, prin intermediul postării ei, persoanele care au recunoscut-o pe femeia din imagini să-i ofere detalii despre ea, pentru a putea depune o plângere la poliție.

Contactați de reporterul ZUGO, atât șefa Direcției Circulație RTEC, cât și Directorul general RTEC, Dorin Ciornîi, ne-au comunicat că nu cunosc despre un astfel de caz, pentru că nici taxatoare, nici pasagera nu s-a adresat cu vreo plângere.

Menționăm că, potrivit regulamentului RTEC, pasagerii care au asupra lor bagaje trebuie să procure un bilet de călătorie pentru fiecare din acestea. La transport se admit bagaje cu gabarite în limitele 60x40x20 – 100x50x30 cm şi cu greutatea de cel mult 60 kg. Biletul pentru transportarea bagajului se procură la conducătorul vehiculului sau la taxator. Pentru transportarea bagajelor de mână (obiecte cu greutate de până la 30 kg) care au gabarite ce nu depășesc 60x40x20 cm și care nu incomodează alți pasageri plata nu se percepe.

Articole asemănătoare

Back to top button