Foto: politia.md
În timpul misiunii de serviciu a polițiștilor din Ungheni, au fost sesizați despre un conflict în stradă în localitatea Sculeni. La fața locului era prezentă și o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate, cu semne vizibile de ebrietate, care manifesta un comportament agresiv. În timpul documentării cazului, aceasta a încercat să se eschiveze de la fața locului, urcând la volanul unui Audi. La somațiile repetate ale polițiștilor a refuzat să se supună.
Imediat au fost întreprinse acțiuni de stopare a mașinii, timp în care femeia a amenințat polițistul, l-a numit cu cuvinte necenzurate, după care, ignorând toate somaţiile omului legii, a urcat din nou în automobil şi a început deplasarea cu spatele accidentând automobilul de serviciu al poliției.
Fiind scoasă din mașină, femeia a continuat să fie agresivă, fiindu-i aplicate ulterior mijloacele speciale din dotare (gazul lacrimogen și cătușele).
Aceasta a refuzat testarea alcoolscopică şi examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate.
Acum este documentată pentru ultragiere, nesubordonarea la cerințele angajatului poliției aflat în exercițiul funcției, huliganism și accident rutier. A fost pornit și un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice.
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…
Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…
Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…
Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…
Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…