fbpx

video | Nu lasă paharul din mâini nici când urcă la volan. Mai mulți șoferi cu „grade la cap”, depistați de polițiști în ultimele 48 de ore

Deși au fost atenționați în repetate rânduri despre riscurile la care se expun consumând alcool, șoferii moldoveni nu încetează să joace cu viețile lor și ale celorlalți participanți la trafic.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Câteodată, ofițerii de patrulare reușesc să identifice conducătorii serviți și să îi înlăture de la volanul mașinii, astfel evitând producerea unei tragedii. De alte ori, însă, dacă nu sunt depistați la timp, acești șoferi produc accidente rutiere, soldate cu persoane traumatizate sau decedate.

Astfel, potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, în dimineața zilei de luni, un șofer de 31 de ani ar fi urcat la volanul mașinii, cu un nivel ridicat de alcool în sânge. Acesta ar fi provocat un accident în care au fost implicate trei autotorisme, iar trei persoane s-au ales cu diferite traumatisme. Supus testului alcoolscopic, acesta avea 0,59 mg/l în aerul expirat.

Într-un alt caz, ofițerii de patrulare au reușit să prevină producerea unei tragedii, înlăturând de la ghidajul unei motociclete un tânăr de 20 de ani, care avea un nivel de alcoolemie de 0,39 mg/l în aerul expirat. Șoferul se deplasa pe străzile orașului Ceadîr-Lunga.

INP reamintește că fiecare conducător auto trebuie să fie responsabil de propria siguranță și de siguranța celorlalți participanți la trafic. În acest context, poliția optează pentru ZERO grade la volan.

Articole asemănătoare

Back to top button