video | „Nu este doar fals, este o denaturare conștientă”. Chiveri: R. Moldova cheltuie sute de milioane pentru locuitorii din stânga Nistrului
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, respinge afirmațiile de la Tiraspol potrivit cărora Republica Moldova nu ar cheltui bani pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Potrivit oficialului, doar în prima jumătate a anului 2026, peste 218 milioane de lei au fost direcționate pentru sănătate, prestații sociale și educație.
Chiveri a calificat mesajul potrivit căruia Chișinăul nu ar aloca „niciun leu” pentru locuitorii din stânga Nistrului drept un „narativ vădit cinic”: „Nu este doar o afirmație falsă. Este o denaturare conștientă a realității, infirmată de fapte și cifre concrete”, a declarat vicepremierul.
Potrivit lui Chiveri, zilnic, mii de locuitori ai regiunii vin pe malul drept al Nistrului pentru a munci, a studia, a beneficia de servicii medicale, a perfecta acte sau a utiliza alte servicii publice.
Oficialul susține că, în primele șase luni ale anului, statul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru asigurarea medicală, medicamente compensate și dispozitive medicale, peste 76 de milioane de lei pentru prestații sociale, inclusiv pensii și indemnizații, și peste 42 de milioane de lei prin sistemul național de învățământ.
„Și aceasta este departe de a fi tot”, a spus Chiveri. Potrivit lui, sprijinul pentru locuitorii din regiune va continua și ar urma să fie extins inclusiv prin Fondul de Convergență.
Vicepremierul a vorbit și despre activitatea companiilor de pe malul stâng al Nistrului, menționând că acestea desfășoară activități comerciale în baza legislației și angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova: „În afara acestui cadru legal și fără voința politică a Moldovei, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a declarat Chiveri.
Potrivit vicepremierului, autoritățile vor continua să consolideze legăturile dintre cele două maluri ale Nistrului, în contextul procesului de reintegrare a țării.
Declarațiile lui Chiveri vin după ce Tiraspolul a acuzat Chișinăul că pune presiune economică pe regiunea transnistreană și că nu alocă bani pentru locuitorii din stânga Nistrului. Administrația separatistă a vorbit inclusiv despre o presupusă „blocadă economică”, în contextul noilor reguli aplicate agenților economici din regiune.



