fbpx

video | Nivelul apei din lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu peste patru metri. Ministrul Mediului îndeamnă populația să consume apa rațional

Nivelul apei din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk, Ucraina, este într-o scădere semnificativă. Declarația a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, după o vizită efectuată la fața locului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ministrului, în aceeași perioadă a anului trecut, nivelul apei din lac era de 117 metri, iar în prezent acesta a coborât până la 112,9 metri. Diferența este de peste patru metri.

„Din păcate, nivelul apei este într-o scădere semnificativă. Dacă în aceeași perioadă a anului trecut nivelul era de 117 metri, astăzi a ajuns la doar 112,9 metri – cu peste patru metri mai puțin”, a declarat Gheorghe Hajder.

Oficialul a explicat că, în ultimele zile, în lac intră în medie aproximativ 30 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce volumul deversat ajunge la circa 85 de metri cubi pe secundă.

Astfel, diferența dintre debitul de intrare și cel de evacuare este acoperită din rezerva acumulată în lac, utilizată pentru a asigura alimentarea populației cu apă.

„Consumăm din rezerva strategică pentru a asigura alimentarea cu apă a populației. De aceea, este important să folosim apa responsabil”, a precizat ministrul Mediului.

Gheorghe Hajder a menționat că situația este monitorizată permanent și a îndemnat cetățenii să se informeze din surse credibile și să reducă risipa de apă.

„Consumați apa rațional. Fiecare litru economisit contează”, a transmis ministrul.

Articole asemănătoare

Back to top button