fbpx

video | Migranți din Asia duși spre UE contra 3.500 € de persoană. Trei moldoveni, reținuți

O rețea infracțională care facilita trecerea ilegală a migranților din Nepal și Bangladesh către Uniunea Europeană, în schimbul a 3.500 de euro pentru fiecare persoană, a fost destructurată de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, sub coordonarea Procuraturii Ungheni. Trei cetățeni moldoveni au fost reținuți și sunt cercetați penal pentru organizarea migrației ilegale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit autorităților, gruparea organiza trecerea ilegală a migranților proveniți din țări asiatice, în special Nepal și Bangladesh, spre state din vestul Europei. Polițiștii de frontieră au interceptat șapte cetățeni străini care încercau să traverseze ilegal râul Prut în apropierea localităților Măcărești și Petrești, raionul Ungheni.

În primul caz, trei migranți – o femeie din Nepal și doi bărbați din Bangladesh – au fost reținuți pe 21 mai, iar în al doilea caz, din noaptea de 23 mai, patru bărbați originari din Bangladesh au fost surprinși în timp ce se pregăteau să treacă frontiera. Aceștia au fost transportați până în apropierea frontierei cu autoturisme, inclusiv cu taxiuri, și supravegheați prin mijloace speciale.

Unul dintre suspecți, un tânăr de 25 de ani, a fost reținut în trafic, iar ulterior alți doi complici au fost identificați. Doi dintre aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 20 de zile, iar al treilea se află în arest la domiciliu.

Cei trei sunt cercetați pentru organizarea migrației ilegale în baza articolului 362¹ din Codul Penal al Republicii Moldova, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și amendă de până la 8.000 de unități convenționale.

Articole asemănătoare

Back to top button