fbpx

video | Medicul i-ar fi provocat nașterea. Povestea șocantă a unei mămici, care a născut gemeni de 900 de grame

A născut prematur, la 26 de săptămâni, 2 gemeni care nu cântăreau nici 1 kg fiecare. Au urmat 3 luni de chinuri și luptă pentru viața micuților. Este istoria unei mămici din Hîncești, care a relatat, în cadrul unui monolog la Dorin Galben, greutățile prin care a trecut din acel moment în care un medic, în timpul unui control, i-ar fi provocat nașterea, cu mult înainte de termen, scrie SHOK.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Mă numesc Sîrbul Alina, am 27 de ani și sunt din orașul Hîncești. Am născut la 26 de ani, la 26 de săptămâni, 2 băieți gemeni, sub greutatea de 1kg. Nașterea mi-a fost provocată de un medic, din greșeală”, așa și-a început Alina istoria.

„Din acea zi, nu ne-am mai despărțit. Era o dragoste nebună”

Cu viitorul soț s-a cunoscut la o petrecere: „Verișorul meu pleca în armată și acolo a apărut el. Nu era invitat, a decis el să vină. Nu sunt din sat și erau mulți băieți care m-au cunoscut prima oară, erau mai multe oferte să mă petreacă acasă, dar din toți băieții l-am ales pe el. Din acea zi, nu ne-am mai despărțit. El la fel făcea armata, dar era pe final. Eu studentă, primul an, mergeam la universitate. După armată, venea la mine la Chișinău la fiecare 2 săptămân, era dragoste nebună. Ne-am stabilit la Chișinău împreună, am început să activăm, a fost greu, dar ne-am descurcat”.

„Am avut o toxicoză foarte puternică, am slăbit foarte tare, toți mă întrebau dacă sunt bolnavă”

Mama soțului Alinei are o soră geamănă, așa că el și-a dorit 2 băieți gemeni. „Dorința lui a devenit și dorința mea. Șase ani am fost împreună și timp de 6 ani m-am rugat să avem 2 băieți gemeni, iar dorința noastră s-a realizat. Sarcina a fost planificată, după nuntă aveam 5 ani împreună și am decis că totuși e timpul să facem un copil. Ei s-au lăsat puțin așteptați. Într-o zi, mi-am luat un test, dar nu i-am spus soțului. Două linii, nu puteam să cred. Cu emoții am mers la serviciu, iar la amiază am mai făcut un test, iarăși 2 linii, tot nu credeam, seara am mai făcut unul, dar tot nu m-am liniștit. A doua zi m-am dus la un laborator și am dat analiza de sânge, iar revenind, mi s-a făcut rău. Din acel moment am avut o toxicoză foarte puternică, am slăbit foarte tare, toți mă întrebau la serviciu dacă sunt bolnavă, ce dietă țin”, a relatat tânăra mămică.

„Pur și simplu mi-a zis: aici sunt 2. Plângeam de bucurie”

Peste o săptămână după ce i-au venit rezultatele de la laborator, a mers la prima ecografie: „Nu am implicat soțul, nu știu de ce, îmi pare rău. Doamna când s-a uitat, nu m-a pregătit. Pur și simplu a zis: aici sunt 2. Plângeam de bucurie.

„Când m-a verificat, am simțit o durere enormă și am strigat”

La control mergea în Chișinău, iar la evidență se afla la Hîncești. Când se apropia termenul să iasă în concediul de maternitate, a mers la raion să-i dechidă buletinul: „Era acolo o domnișoară ginecolog tinerică. Am mers la ea și mi-a plăcut așa că am zis să merg să mai discut. Dar cu o zi înainte deja aveam dureri la burtă. I-am spus că simt un disconfort și mi-a zis că ar fi mai bine să mă interneze în spital, pentru că sunt 2, să nu riscăm. Mi-a dat îndreptare acolo, în Hîncești. Mi-a spus că acolo mă va verifica medicul. Acolo era un domn, mi-a zis să mă urc, ca să mă verifice și când m-a verificat, din păcate, mi-a provocat nașterea, nu știu cum altfel să spun, pentru că am simțit o durere enormă și am strigat că mă doare. El a zis că nu-i nimic. Era infecție, dar nu era neapărat să-mi facă ceea ce mi-a făcut, să-mi provoace așa durere. În acel moment trebuia să mă ridic și să plec de acolo, dar ceva m-a făcut să rămân. M-am internat și am stat acea noapte în spital, îmi puneau injecții, îmi dădeau pastile. A doua noapte am mers acasă, aveam dureri din 5 în 5 minute. Când am sunat șeful secției de la maternitate, el a spus că mămici cu gemeni nu țin în Hîncești, ei le transportă direct la Chișinău. Ei m-au ținut o săptămână”.

„Era un termen foarte mic, 25 de săptămâni. Nu aveam idee ce înseamnă un prematur”

„M-am internat luni, iar sâmbătă, cu dureri enorme, s-a început nașterea. Nu puteam să cred, era un termen foarte mic, 25 de săptămâni. Nu aveam idee ce înseamnă un prematur. Dacă e un termen după 30 încolo, copiii cântăresc 2 kg, 1,5 kg, e ok.

După ce mi s-a făcut ecografia mi s-a spus că la mine colul este foarte scurt. Mama mea a luat în mâinile ei situația, a sunat șeful maternității de la Hîncești și în jumătate de oră eram transportată cu urgența la spital. La Chișinău m-au verificat la internare și mi-au spus că mai mult de 2 săptămâni nu voi duce sarcina”, a relatat Alina.

„Era o sală foarte strașnică, mulți medici și o singură masă”

Nu a fost să fie. Fiind internată sâmbătă, marți deja au început durerile: „Asistenta mi-a spus: „sună medicul, tu naști”. Apoi l-am sunat pe soț, doar atât am putut să-i zic, că eu nasc. Am început să plâng, am fost dusă în sala de operație, iar telefonul meu a rămas în salon, la o doamnă care îi explica soțului ce trebuie să cumpere. Nu eram pregătită deloc, aveam la mine doar un pachet de șervețele. Era o sală foarte strașnică, mulți medici și o singură masă. Cât timp îmi puneau epidurala, eu mă rugam să fie bine. M-au adormit total, nu țin minte nimic. Când mi-am revenit, soțul meu era la ușă, cu totul cumpărat, la fel și părinții mei.

Întrebam anesteziologul unde sunt copiii mei, dar el nu știa. După operație m-a sunat soțul la telefon, mi-a mulțumit pentru băieți. Mama, tata, cumnata m-au felicitat, dar atunci nu o luam ca pe o bucurie”.

„Nimeni nu știa ce înseamnă un copil de 900 de grame. Copiii mei nu sunt prematuri, sunt extrem de prematuri…”

„Doamna medic care i-a văzut în reanimare mi-a spus: „Sunt foarte micuți, doar Domnul cum va vrea, rugați-vă la Domnul să trăiască…” Atunci am realizat ce s-a întâmplat de fapt. Apoi a venit o fetiță din reanimare și mi-a spus că am născut 2 băieței, de 990 și 996 de grame, 36 cm, la ora 17.08 și 17.09”, își amintește tânăra.

„Mi-au spus că Artiom poate să moară până la operație, în timpul acesteia sau după”

După naștere, Artiom și Matvei au ajuns în reanimări diferite.

Care a fost prima reacție a Alinei când și-a văzut copiii și prin ce greutăți a trecut cu ei ulterior, dar și ce acuzații a auzit de la medici, în adresa sa, aflați în interviul de mai jos:

Articole asemănătoare

Back to top button