fbpx

video | Marina Tauber, în fața Președinției: Dodon a instituit un regim banditesc

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Politic ȘOR s-au adunat împreună cu cei de la Pro Moldova la intrarea în Președinția Republicii Moldova, unde, potrivit lor, este ținut Ștefan Gațcan, care cu o zi în urmă a părăsit PSRM, însă azi s-ar fi răzgândit și a demisionat din funcția de deputat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Membrii PP ȘOR au declarat că participă la acțiune, la solicitarea colegilor din Parlament, pentru a apăra drepturilor deputaților, pentru că prin aceste presiuni sunt afectați toți membrii Legislativului, a menționat secretara fracțiunii, Marina Tauber.

„Vom face tot posibilul ca dreptatea să învingă și vom lupta pentru drepturile deputaților, pentru că și noi am fost în astfel de situații și cunoaștem ce înseamnă asta”, a menționat Tauber.

Ea a făcut referire la ilegalitățile tot mai mari care ar fi fost comise de regimul lui Dodon – descinderea în forță a poliției și agresarea oamenilor la OrheiLand, protestul cu coroane funerare la maternitatea unde lucrează Ștefan Gațcan, atacurile grave și presiunile asupra deputatului. Marina Tauber a numit acest comportament drept „banditesc”, menționând că Dodon nu mai are dreptul moral să se numească șeful statului.

„Politica este politică, dar sunt acțiuni care depășesc orice limite”, a adăugat Marina Tauber.

Amintim că, ieri, Gațcan anunța că pleacă de la PSRM și aderă la Pro Moldova. Ulterior, socialiștii au anunțat că declară război „acestor trădători”, iar Pro Moldova a publicat unele filmulețe, susținând că Gațcan este răfuit fizic de unii deputați socialiști.

Articole asemănătoare

Back to top button