fbpx

video | Maia Sandu, într-un interviu acordat jurnaliștilor străini: „Putin va fi arestat dacă va intra pe teritoriul R. Moldova”

Președinta Maia Sandu, într-un interviu acordat la Chișinău jurnaliștilor străini, a declarat că țara noastră este semnatar al acordului Curții Penale, iar R. Moldova va respecta decizia Curții și Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar ajunge în Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Republica Moldova este semnatar al acordului Curții Penale, iar Moldova va respecta decizia Curții. Când a început războiul, am aflat la 4 dimineața, la 5 dimineața am fost aici așteptându-i pe membri Consiliului Suprem de Securitate. Și puteam auzi bombele care cădeau. Inițial am crezut că sunt în Odesa, mai târziu am aflat că au fost în Vinița, dar le puteam auzi din acest birou,” a declarat Maia Sandu pentru Euronews.

Potrivit președintei, acum nu există niciun risc de invazie militară pentru Republica Moldova, grație Ucrainei care ține armata rusă departe de granițele noastre.

„Ne confruntăm cu tentative din partea Rusiei de destabilizare a țării noastre. Am vorbit despre aceste tentative, acum câteva luni. Din fericire instituțiile noastre au reușit să apere țara, iar noi devenim tot mai rezistenți. De mulți ani vedem că Rusia încearcă să ne șantajeze țara, folosind energia,” a menționat președinta.

Articole asemănătoare

Back to top button