fbpx

video | Ion Ceban pleacă din nou în concediu pentru a lucra la campania electorală a lui Igor Dodon

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că își ia încă trei zile de concediu din cont propriu pentru a-l susține pe Igor Dodon în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cadrul unui briefing de presă organizat de staff-ul lui Igor Dodon, Ion Ceban a anunțat că la fel cum a procedat și anterior, își mai ia încă trei zile libere pentru a-l susține pe candidatul independent la prezidențiale.

„Mi-am luat trei zile libere, începând cu ziua de astăzi, pentru a fi alături de echipă, alături de colegi. Consider că aşa este corect şi procedez aşa pentru că vreau să fiu corect cu cetăţenii, cu locuitorii municipiului Chişinău, dar mai cu seamă faţă de cei care îmi sunt colegi. În continuare poziţia mea rămâne cea care am anunţat-o anterior. Lucrurile sunt schimbate şi eu cred că pot fi schimbate spre bine în municipiul Chişinău”, a declarat Ceban.

De asemenea, acesta a sugerat că proiectele de dezvoltare a capitalei pot fi continuate doar în cazul în care Igor Dodon va rămâne preşedinte, iar PSRM va controla majoritatea parlamentară.

Amintim că și înainte de primul tur al alegerilor, Ion Ceban a anunțat că, pentru o perioadă de o săptămână, concediu din cont propriu pentru a-l susține pe Igor Dodon.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button