Categories: Toate știrile

video | Igor Dodon, despre avizul de astăzi al Comisiei de la Veneția: Termenul de trei luni a expirat pe 10 iunie

Astăzi, membrii Comisiei de la Veneția au emis un aviz în legătură cu ultimele evenimente politice care au avut loc în Republica Moldova. Deși textul avizului urmează a fi publicat zilele următoare, într-o postare pe pagina sa de Facebook, șeful statului a comentat câteva dintre constatările pe care le-a făcut instituția europeană.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dodon spune că, potrivit avizului, Curtea Constituțională a încălcat propriile proceduri de examinare a sesizările fiind „invitați” la ședințele Curții doar reprezentanții PD, fără a invita reprezentanții Parlamentului sau a Președintelui. Astfel, fiind încălcat principiul egalității părților.

Totodată, șeful statului menționează câteva dintre constatările Comisiei de la Veneția, și anume:

– procedura de dizolvare a Parlamentului urma a fi precedată de consultarea fracțiunilor parlamentare pentru a verifica epuizarea tuturor căilor de formare a noului Guvern.

– termenul de 3 luni pentru dizolvarea Parlamentului expira pe data 9 iunie 2019. Luând în considerație ca data de 9 era zi de duminică acest termen urma a fi prelungit până pe data de 10 iunie.

– numirea concomitentă a 3 judecători ai Curții Constituționale cu câteva luni înaintea alegerilor Parlamentare.

– Comisia a considerat contrar Constituției procedura de suspendare din funcție a președintelui Republicii Moldova cu acordarea dreptului prim-ministrului de a semna în numele său a actelor de dizolvare a Parlamentului. Comisia de la Veneția a subliniat că unica posibilitate de suspendare a președintelui este în cazul exclusiv de inițiere a procedurii de demitere din funcție a președintelui, iar instituirea interimatului se aplică doar în cazurile expres prevăzute de Constituția Republicii Moldova.

În același timp, Dodon spune că în cadrul dezbaterilor s-a subliniat faptul că situația Republicii Moldova este una excepțională, care nu a avut alte precedente în practica Comisiei. Astfel, în opinia șefului statului, unica soluție pentru a restabili stabilitatea constituțională este demisia in corpore a judecătorilor Curții Constituționale.

Valeria Dumitriu

Recent Posts

video | Tinere din șase țări, implicate într-o presupusă rețea de proxenetism la Chișinău. Două persoane, reținute

O cetățeană a Ucrainei și un cetățean al Germaniei au fost reținuți pe Aeroportul Internațional…

16 ore ago

Încă un incident aerian în R. Moldova. Ministerul Apărării anunță un survol neautorizat la Palanca

Un obiect aerian a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova luni, 21 septembrie,…

17 ore ago

Un apel telefonic a costat-o 272.000 de lei. Cum a fost înșelată o femeie din capitală

O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a rămas fără 272.000 de lei…

17 ore ago

Școlile vor trece în administrarea Agențiilor Teritoriale pentru Educație. Ce se va întâmpla cu angajații direcțiilor

Ministerul Educației și Cercetării pregătește mecanismul prin care atribuțiile actualelor direcții raionale și municipale de…

18 ore ago

StratCom avertizează asupra valurilor de dezinformare după incidentele cu drone: Care sunt cele trei tactici identificate

Incidentele cu drone înregistrate în spațiul aerian al Republicii Moldova sunt urmate de campanii de…

18 ore ago

update | Accidentul cu mașina Armatei Naționale: Militarul depistat beat la volan a fost suspendat din funcție

(update 11:30) Militarul care a provocat accidentul rutier din orașul Otaci, raionul Ocnița, în timp…

19 ore ago