fbpx

video | Dodon știe cum va fi pedepsit Plahotniuc pentru că i-ar fi amenințat familia: Dumnezeu nu bate cu bățul

Igor Dodon a amintit din nou cum democrații i-ar fi amenințat familia, lucru care nu va fi iertat pur și simplu. Șeful statului crede că timpul le va aranja pe toate la locul lor, iar cei care au avut intenții rele față de el, de echipa și familia sa, vor fi pedepsiți după merite.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dodon a povestit într-un interviu că a fost provocat de multe ori, în speranța că va părăsi țara, dar nu s-a lăsat atras în jocurile democraților.

„Eu nu am fugit din țară, cu toate că am fost provocat – și pe data de 8, și pe 9, și pe 10. În fiecare zi intenționat îmi veneau mesaje că o să fiu arestat peste o oră, că familia va fi arestată, că copiilor o să vină și o să le facă ceva rău. Cel mic la grădiniță nu a mers câteva zile pentru că veneau mesaje foarte clare din diferite direcții – că vine Țuțu cu bandiții să facă scandal la grădiniță. Din urma soției mergeau mașinile PD-iștilor. Asta a fost provocare să mă facă să plec din țară, pentru că atunci era clar că lucrurile aveau să fie altfel. Eu am ținut piept”, a declarat președintele țării în cadrul emisiunii „Puterea a patra”.

Totodată, șeful statului a specificat că cei care se fac vinovați de lacrimile soției și a copiilor săi vor fi pedepsiți, mai devreme sau mai târziu.

„Aceste persoane (membrii PD) nu au lucruri sfinte. Mă refer acum la toți liderii PD – eu nu mi-am permis niciodată să atac familia cuiva, nici a lui Filip, nici a lui Candu, nici a lui Diacov, nici a lui Sergiu Sîrbu. 

Eu niciodată nu voi uita lacrimile soției și a copiilor din acea zi. Dacă n-o să ne clarificăm până la capăt, o să se clarifice ei cu noi. E foarte simplu. Timpul va arăta. Eu știu cum avea să procedeze Plahotniuc cum mine, cu echipa mea, cu familia. Întrebarea este foarte simplă – noi cum trebuie să procedăm față de echipa lor, care acum fac zâmbri prin Parlament? Este o vorbă în popor: Dumnezeu nu bate cu bățul”, a precizat Dodon.

Articole asemănătoare

Back to top button