fbpx

video | Deputații PPDA cer să fie adoptată o declarație privind încetarea dosarelor politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic

Deputații Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” Vasile Nastase, Dinu Plîngău și Chiril Motpan au înaintat astăzi, cu titlu de inițiativă legislativă, proiectul de hotărâre cu privire la adoptarea declarației privind încetarea dosarelor politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Reprezentanții PPDA au amintit că Parlamentul a adoptat, la 8 iunie 2019, declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului, prin care a constatat că instituțiile de stat și de drept au fost capturate și folosite în scopuri străine intereselor statului și ale cetățenilor acestuia.

„În toată perioada declarată de Parlament ca o perioadă în care statul a fost capturat, mai mulți cetățeni – activiști politici, civici, judecători, avocați, apărători ai drepturilor omului, inclusiv cei din străinătate, la fel precum și jurnaliști, oameni de afaceri, care au fost considerați de fostul regim dictatorial drept oponenți politici sau economici, au fost persecutați, hărțuiți, intimidați, urmăriți și chiar privați de libertate, le-au fost intentate dosare penale fabricate”, a menționat Plîngău.

Deși în spațiul public au apărut numeroase cazuri cu dovezi evidente că cetățenii Republicii Moldova au fost supuși terorii, iar existența unor dosare penale a devenit un fapt care nu mai poate fi contestat de nimeni și recunoscut de însuși noul procuror general, până la momentul actual, spune deputatul, nu există un răspuns oficial din partea autorităților statului privind situația dosarelor politice, a acțiunilor concrete întreprinse în vederea încetării urmăririi penale și reabilitării victimelor represiunilor politice.

„Considerăm că este imperios necesară adoptarea unei declarații privind încetarea dosarelor politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic pentru a reveni la principiile fundamentale ale statului de drept, legalitatea proceselor judiciare, a restabili încrederea cetățenilor în instituțiile statului și pentru a reabilita victimele presiunilor politice”, a subliniat parlamentarul.

Reprezentanții PPDA au anunțat că, la începutul lunii februarie, vor organiza dezbateri publice în cadrul Comisiei Drepturilor Omului și Minorități Naționale la acest subiect.

Articole asemănătoare

Back to top button