fbpx

video | Declarațiile lui Igor Dodon înainte de ședința Parlamentului: „Presiunile vor fi în primul rând pe mine”

Președintele Igor Dodon a făcut declarații de presă înainte de ședința Parlamentului, spunând că a discutat cu deputații care se află în Parlament și le-a apreciat curajul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, Dodon a spus că în viitorul apropiat vor avea loc mai multe presiuni asupra deputaților care vor vota. Totodată, șeful statului a declarat că știe că se pregătesc mai multe acțiuni și că a avut mesaje clare că trebuie să accepte dizolvarea Parlamentului.

„După ce va fi aleasă conducerea Parlamentului, vedem cum facem cu înaintarea prim-ministrului, conform procedurii. Intrăm într-o fază importantă, istorică pentru Republica Moldova. Eu înțeleg care este rolul meu și voi o să înțelegeți că presiunile de bază în următoarele ore și poate zile vor fi pe mine și pe deputați, dar în primul rând pe mine”, a declarat Dodon.

Șeful statului a comentat și documentele prezentate de democrați.

„Aceste propuneri de federalizare au fost ale lui Vlad  Plahotniuc, pe care acesta le-ar fi propus Federației Ruse, pentru a scăpa de dosare penale”,a mai adăugat Dodon.

Articole asemănătoare

Back to top button