fbpx

video | De ce nu vrea PPDA să facă alianță cu democrații? Slusari: „Cea mai mare problemă a PDM este… PDM”

Vicepreședintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Alexandru Slusari, exclude o eventuală alianță a PPDA cu PDM. Potrivit lui, motivul care face această coaliție imposibilă este faptul că în Partidul Democrat ar mai fi persoane devotate lui Vlad Plahotniuc, dar și cele servile președintelui Igor Dodon. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Remanierile de cadre pe care le-au făcut ei sâmbătă, cu schimbarea vicepreședinților, este un regres, în opinia mea. Acolo vedem și persoanele toxice din anturajul lui Plahotniuc, dar și persoanele servile actualului dictator Dodon. Cea mai mare problemă a PDM este, în acest moment, PDM. O alianță cu un partid care nu s-a curățat și rămâne pe pozițiile vechi nu văd cum ar fi posibilă”, a explicat Slusari.

Totodată, deputatul a ținut să menționeze că acest lucru nu înseamnă și faptul că cele două fracțiuni nu vor colabora în Parlament pe anumite proiecte sau nu vor vota împreună unele inițiative legislative.

Precizăm că sâmbătă, 15 februarie, Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova s-a întrunit în şedinţă pentru a alege vicepreşedinţii formaţiunii şi Biroul Executiv.

În calitate de vicepreşedinţi au fost votaţi: Violeta Ivanov (afaceri externe şi integrare europeană), Ludmila Guzun (economie şi infrastructură), Igor Vremea (justiţie), Eugeniu Nichiforciuc (apărare), Ruxanda Glavan (sănătate, muncă şi protecţie socială), Monica Babuc (educaţie, cultură şi cercetare), Vladimir Andronachi (finanţe), Nicolae Ciubuc (agricultură, dezvoltare regională şi mediu), Vasile Bîtcă (reintegrare şi securitate), Valentina Buliga (Organizaţia de Femei) şi Alexandr Cauia (Organizaţia de Tineret).

În aceeaşi sedinţă, preşedintele PDM, Pavel Filip, a prezentat raportul de activitate al formaţiunii în perioada decembrie – februarie 2020 şi a fost pus în discuţie conceptul de resetare a PDM.

Articole asemănătoare

Back to top button