fbpx

video | Conducerea țării lansează patru inițiative „pentru o viață mai bună la sate”. Sursele de finanțare – din nou neclare

Conducerea țării a anunțat că pentru anul 2020 și-a propus să realizeze mai multe programe naționale pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor de la sate. Anunțul a fost făcut astăzi de către Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu, după tradiționala ședință comună săptămânală. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai exact, în mod prioritar, este vorba despre aprovizionarea cu apă potabilă a tuturor localităților din Republica Moldova. Potrivit președintelui, sunt deja unele inițiative de acest gen la Hâncești și Fălești.

Cea de-a doua inițiativă ține de iluminarea satelor. „Dacă schimbăm un bec astăzi într-o localitate și mâine în alta nu rezolvăm așa problema”, a subliniat Dodon. Astfel, urmează să fie lansat un program prin care Guvernul să se implice și să coordoneze aceste reforme și să nu lase problema doar pe umerii primarilor localităților.

O altă acțiune pe care și-o propune conducerea țării este lichidarea gunoiștilor neautorizate și implementarea unor programe de gestionare și autosalubrizare a satelor. „Știm că este o problemă majoră pentru sate și o problemă ecologică pentru Republica Moldova. Guvernul are acest subiect în vizor. Vom iniția și aici un program de stat pentrua remedia situația”, a menționat șeful statului.

Ultimul obiectiv anunțat de președinte, premier și șefa Legislativului este legat de finalizarea gazificării satelor. Potrivit autorităților, deși Republica Moldova este conectată la rețeau de gaze în proporție de 80%, acest lucru trebuie finalizat, proces pe care Moldovagaz urmează să-l realizeze.

Prim-ministrul Ion Chicu a ținut să precizeze că a fost efectuată o analiză economică a proiectelor menționate și a subliniat că autoritățile „au idee de unde să ia bani pentru finanțare”. Pe 22 ianuarie, a informat șeful Executivului, la Palatul Republicii va avea loc o ședință cu toți primarii din țară pe marginea inițiativelor propuse.

Citiți și: video | Dodon, Chicu și Greceanîi anunță 7 inițiative sociale care privesc majorări de salarii, pensii și indemnizații

Articole asemănătoare

Back to top button