fbpx

video | Ce se afla în punga propusă de Plahotniuc lui Dodon? Maia Sandu: „Evident că nu erau ouă roșii”

„Noi nu exagerăm, în orice țară normală un asemenea episod ar fi fost ca un cutremur pentru toate instituțiile statului”. Declarația îi aparține Maiei Sandu, care a comentat – într-un interviu pentru Europa Liberă Moldova – secvența video în care Vlad Plahotniuc îi propune lui Igor Dodon o sacoșă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Dvs, într-o țară normală, vă imaginați așa o situație, unde să apară un video, despre ditamai președintele țării, în care să apară o pungă, președintele să spună: „dați-i punga lui Cornel, că el trebuie să plătească salariile”? Evident că nu erau ouă roșii în punga aia, dacă trebuia să plătească salariile, că nu le dă în ouă sau covrigi, și organele de drept să rămână reci. Deci, noi nu exagerăm. Dvs înțelegeți și oamenii trebuie să înțeleagă, noi nu exagerăm, în orice țară normală un asemenea episod ar fi fost ca un cutremur pentru toate instituțiile statului. La noi Procuratura a ieșit cu un comunicat foarte modest în care a spus că noi nu ne putem autosesiza, noi așteptăm să ne sesizeze cineva”, a comentat Sandu.

Amintim că imaginile au fost făcute publice de deputatul din Platforma DA Iurie Reniță, care a susținut că le-a primit în cutia poștală de la persoană necunoscută. În acest sens, atât el, cât și Andrei Năstase au sesizat Procuratura Generală. Drept urmare, procurorii au anunțat că au pornit un proces penal. În reacția sa, Dodon a insistat pe faptul că el juca un rol în acel moment, iar acum spune că este „ferm convins” ca nu va fi tras la răspundere pentru acest video.

Articole asemănătoare

Back to top button