Foto: captură video
„Chimia” dintre ei a cucerit mii de oameni și se pare că o va face și mai mult în perioada ce urmează, căci au lansat prima lor piesă împreună. Vorbim, desigur, despre Dan Balan și Tina Karol – jurații de la Vocea Ucrainei.
„Помнишь” (Îți amintești) este cântecul care cuprinde un text plin de dragoste, iar premiera lui a avut loc în finala de la Vocea Ucrainei. Pe note de pian, chitară, cu două voci spectaculoase, priviri cuceritoare și amintirile dragi ale celor doi – așa a fost prezentată piesa.
Vă lăsăm pe voi să vă convingeți de frumusețea melodiei! 🙂
Inspectoratul Național de Securitate Publică desfășoară, până la 20 septembrie, operațiunea „Girofar”, în cadrul căreia…
Agenția Servicii Publice avertizează cetățenii despre apariția unor servicii neautorizate de „programare urgentă” la examenele…
Cererile pentru compensațiile la energie pentru sezonul rece 2026–2027 vor putea fi depuse începând cu…
Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a președintelui rus Vladimir Putin, consideră fostul director…
Judocanul moldovean Mihail Latîșev a cucerit medalia de bronz la Grand Slam-ul de la Budapesta,…
Dacă cineva ar întreba „în ce se măsoară binefacerea?”, răspunsul ar părea evident: în acte…