fbpx

Utilizatorii WhatsApp vor avea mai mult timp pentru a șterge mesaje pe care le-au trimis. Ce presupune modificarea

Utilizatorii WhatsApp vor putea să şteargă mesajele şi la mai bine de două zile după ce le-au trimis, în loc de puţin peste o oră, cât este limita de timp în prezent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

WhatsApp a implementat o modificare în ceea ce priveşte funcţia de ştergere a mesajelor trimise din greşeală, crescând semnificativ timpul avut la dispoziţie de utilizatori după apăsarea butonului de trimitere.

Până acum, un mesaj trimis putea fi şters în cel mult o oră, opt minute şi 16 secunde. După trecerea acestui interval de timp, opţiunea de ştergere a mesajului dispărea.

Cât timp vor avea utilizatorii Whatsapp pentru a șterge mesaje trimise

Acum, cu noua modificare, perioada de graţie creşte la două zile şi 12 ore sau 60 de ore în total.

Aplicaţiile de chat au politici diferite în ceea ce priveşte funcţia de ştergere a mesajelor, alegând perioade de graţie mai mari, mai mici sau chiar deloc.

Care este politica Telegram și Apple cu privire la ștergerea mesajelor, spre deosebire de Whatsapp
Telegram, de exemplu, nu impune o limită în acest sens, mesajul putând fi şters oricând după trimitere.

Apple, pe de altă parte, este mult mai strict în această privinţă. Funcţia de ştergerea a mesajelor din iMessage, care urmează a fi lansată cu iOS 16, va fi disponibilă numai două minute după trimitere.

Noua perioadă de graţie din WhatsApp se aplică atât mesajelor private, cât şi celor trimise pe grupurile de discuţii. Pentru acestea din urmă, WhatsApp lucrează la o funcţie care va permite administratorilor să şteargă mesajele membrilor unui grup.

Articole asemănătoare

Back to top button