fbpx

update | Consultările președintei cu deputații: Dodon spune că a vorbi despre scenarii politice ar fi inuman

(17:00) Igor Dodon a mers la consultările cu Maia Sandu chiar dacă nu este parte a fracțiunii PSRM, totuși acesta a menționat că „în sfârșit, a început un dialog între principalii lideri politici din Republica Moldova, care de fapt, trebuiau să inițieze acest dialog mai devreme”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, acesta a spus că, din punctul său de vedere, „la această etapă, să vorbim despre scenarii politice în condiții de pandemie, când zeci de oameni pleacă din viață zilnic din cauza COVID-ului, ar fi inuman, incorect și sunt ferm convins că cetățenii așteaptă de la noi în primul rând să prioritizăm agenda noastră a celor care conduc statul, fie din instituția prezidențială, fie că sunt în Parlament”.

Chiar și în contextul în care candidata PSRM la funcția de premier și-a anunțat retragerea în timp ce liderul socialiștilor se afla la consultări cu Maia Sandu, Dodon spune că partidul său își păstrează candidatura.

„Noi am înaintat o candidatură la funcția de prim-ministru și rămân pe poziția că numirea unui guvern cu funcții depline ar putea să facem față pandemiei mai eficient. Candidatura are susținerea în continuare. Dacă vor fi alte candidaturi propuse de partidele parlamentare sau de către instituția prezidențială, noi suntem gata să le examinăm.

Scenarii politice, alegeri parlamentare anticipate, ar fi un compromis așa cum și l-ar dori și instituția prezidențială și Partidul Socialiștilor. Evident că nu așa cum și le dorea cineva în luna aprilie sau mai. Aceste scenarii nu sunt valabile. Mai târziu, în toamnă, putem să discutăm, dar doar după ce suntem siguri că facem față crizei pandemice”, a mai spus președintele PSRM

(15:10) PAS insistă pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarația a fost făcută de Parlamentarul Igor Grosu după întrevederea cu Maia Sandu.

Deputatul a punctat că unicul lucru care îl acceptă este anularea legilor adoptate la ședința nocturnă din decembrie 2020. În același timp, el a precizat că Executivul are nevoie de ajutor în gestionarea pandemiei, însă nu există garanții că timp de trei luni Legislativul nu se va întruni în ședințe dacă este votat cabinetul de miniștri.

(14:10) Alexandru Slusari a anunțat, după consultările cu șefa statului că în ultimele zile formațiunea a avut discuții cu mai multe partide. În același timp, printre scenariile analizate de DA se numără și faptul că platforma își va asuma conducerea Executivului.

Referindu-se la starea de urgență, Slusari a punctat că există dispută juridică, însă dacă un proiect va veni în Parlament cu argumente, acesta va fi analizat, inclusiv din aspectul economic, însă, potrivit deputatului, în asemenea caz este necesar să existe un Guvern cu drept deplin de exercițiu.

(10:50) Pavel Filip anunță că în cadrul consultărilor s-a discutat scenariul în care Executivul nu va fi susținut. Potrivit lui, despre instaurarea Guvernului și alegerile parlamentare anticipate trebuie să se discute dacă pot soluționa problemele Republicii Moldova.

Democrații optează pentru instaurarea stării de urgență. Ei au prezentat măsuri care ar trebui întreprinse pentru depășirea pandemiei, care ar urma să fie pusă în aplicare de o garnitură guvernamentală cu premier numit. Ulterior, conform planului PDM, Legislativul nu se va întruni în ședințe și ar putea fi dizolvat.

(10:55) Pro Moldova vrea un Guvern fără afiliere politică. Formațiunea a anunțat că optează pentru un Executiv anticriză. În ceea ce privește scrutinul parlamentar anticipat, parlamentarii reiterează ideea alegerilor desfășurate timp de două zile.

„Trebuie să vedem și să analizăm cine e ea. Nu putem spune dacă o votăm pe Mariana Durleșteanu, în contextul în care nici nu știm cu ce program vine”, a punctat Adrian Candu, fiind întrebat cei din Pro Moldova o vor susține pe Mariana Durleșteanu, în caz că este desemnată.

(09:55) După consultări, Partidul ȘOR și Platforma pentru Moldova au anunțat că au rămas satisfăcute de dialog. În același timp, ei afirmă că Mariana Durleșteanu rămâne candidata la funcția de premier pe care o vor susține.

În același timp, deputații au vorbit despre criza pandemică și au anunțat că au solicitat Israelului ajutor pentru a depăși valul de COVID-19. De asemenea, parlamentarii au punctat că sunt pregătiți pentru eventuale alegeri parlamentare anticipate.

Știrea inițială

Marți, începând cu ora 09:00, la Președinție au demarat consultările cu fracțiunile parlamentare. Maia Sandu urmează să discute cu deputații soluții care ar putea fi implementate pentru depășirea crizei politice.

Primii au venit la întrevedere reprezentanții Partidului ȘOR și formațiunii Pentru Moldova. La 10:00 urmează să intre în instituția prezidențială Pentru Moldova, urmați de Partidul Democrat, apoi Platforma DA, PAS, iar ultimii vor discuta cu Sandu parlamentarii din Partidul Socialiștilor.

După consultări, șefa statului urmează să facă declarații de presă și să comunice care sunt rezultatele discuțiilor organizate. Deocamdată nu este clar dacă se va ajunge la o înțelegere referitoare la desemnarea premierului, însă în spațiul public se vehiculează deja că Sandu ar putea accepta o candidatură, însă aceasta nu va fi Mariana Durleșteanu.

Pe de altă parte, socialiștii insistă pe candidatura ei, menționând că fost ministră și ambasadoare rămâne opțiunea lor pentru funcția de șefă a Executivului. În același timp, poziția Marianei Durleșteanu nu este clară. Recent, politiciana a scris pe rețelele de socializare un mesaj controversat, perceput de presă drept susținerea unui nou scrutin – „La anticipate este clar pentru toți…”.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button