fbpx

Uniunea Europeană ar vrea să interzică prin lege importurile de gaze din Rusia

Uniunea Europeană intenţionează să propună oficial marţi o lege care să interzică importurile de gaze naturale şi gaze lichefiate (GNL) din Rusia până la finalul anului 2027, în pofida opoziţiei exprimate de Ungaria şi Slovacia, transmite Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele două ţări au blocat luni adoptarea unei declaraţii comune a miniştrilor europeni ai energiei privind susţinerea acestui plan, susţinut însă de celelalte 25 de state membre, scrie stirileprotv.ro.

„Politica energetică este o competenţă naţională şi acest plan pune în pericol suveranitatea şi securitatea noastră energetică,” a scris ministrul de Externe ungar, Péter Szijjártó, pe platforma X, confirmând vetoul Budapestei.

Slovacia a confirmat, la rândul ei, că a blocat declaraţia comună, printr-un purtător de cuvânt al reprezentanţei sale la UE.

Comisia Europeană intenţionează să utilizeze o bază legală care permite adoptarea interdicţiei printr-o „majoritate calificată consolidată” – adică minimum 15 din cele 27 de state membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE – alături de sprijinul majorităţii Parlamentului European.

În cadrul reuniunii cu uşile închise de luni, majoritatea miniştrilor energiei şi-au exprimat sprijinul pentru plan, însă unii au atras atenţia asupra posibilelor riscuri legale şi financiare la care s-ar putea expune companiile europene care au contracte pe termen lung cu furnizori ruşi, potrivit unor diplomaţi europeni.

Propunerea vine în contextul în care Bruxellesul accelerează eforturile de a elimina dependenţa energetică de Rusia, în special în urma invaziei Ucrainei din 2022, dar confruntându-se totodată cu opoziţia unor state membre est-europene care continuă să depindă semnificativ de gazele ruseşti.

Articole asemănătoare

Back to top button