Toate știrile

UNESCO cere reglementarea ChatGPT pentru elevi

UNESCO a cerut joi guvernelor să „reglementeze rapid” utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială, cum ar fi chatbot-ul ChatGPT, în sălile de clasă, inclusiv prin limitarea utilizării acestora la copiii cu vârste mai mari, notează Agerpres.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un ghid care va fi publicat joi, agenţia ONU consideră că autorităţile publice nu sunt pregătite să gestioneze problemele etice legate de integrarea programelor de inteligenţă artificială în şcoli.

Înlocuirea profesorilor cu astfel de programe ar putea afecta bunăstarea emoţională a copiilor şi îi poate face vulnerabili la manipulare, avertizează organizaţia cu sediul la Paris.

Potrivit directoarei generale a UNESCO, franţuzoaica Audrey Azoulay, citată într-un comunicat, „AI generativă poate fi o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea umană, dar poate fi şi sursă de daune şi prejudicii”.

„Nu poate fi integrată în educaţie fără angajamentul public şi fără garanţii şi reglementări guvernamentale solide”, a adăugat ea.

Programele AI generative accesibile publicului larg s-au înmulţit de la sfârşitul anului 2022, când ChatGPT, creat de start-up-ul californian OpenAI, şi-a demonstrat capacitatea de a genera eseuri, poezii şi conversaţii coerente pe baza unor întrebări succinte.

Aceasta a creat, de asemenea, temeri cu privire la noi forme de plagiat sau înşelăciune în şcoli şi universităţi, fără a reduce totuşi atractivitatea unei pieţe a educaţiei considerată potenţial foarte profitabilă.

În recomandarea sa, UNESCO afirmă că instrumentele AI au potenţialul de a ajuta copiii cu nevoi educaţionale specifice, generând de exemplu subtitrări, cu condiţia ca profesorii, utilizatorii şi cercetătorii să ajute la proiectarea acestora, iar guvernele să reglementeze utilizarea acestora.

Ghidul UNESCO nu recomandă totuşi o vârstă minimă pentru şcolari, dar notează că ChatGPT nu poate fi folosit, conform propriilor condiţii, de către copiii sub 13 ani. Numeroase persoane susţin creşterea vârstei la 16 ani, potrivit raportului.

Ana Bodrug

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

2 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

4 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

6 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

6 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

7 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

8 ore ago