Rusia şi-a mărit exporturile de motorină către Brazilia şi alte părţi ale Americii Latine, în urma embargoului asupra livrărilor către Europa, potrivit traderilor şi datelor Refinitiv Eikon.
Rusia a fost mult timp principalul furnizor de motorină pentru Europa, unde rafinăriile nu produc suficient combustibil pentru a satisface cererea internă pentru maşinile diesel, potrivit stirileprotv.ro.
Dar un embargo complet al UE asupra produselor petroliere ruseşti începând cu 5 februarie a deturnat exporturile rusești de motorină către Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi încărcările STS.
Livrări de 663.000 tone de motorină în Brazilia, în primele trei luni, după 74.000 de tone tot anul trecut
Luna trecută, Rusia a trimis, de asemenea, peste 580.000 de tone de motorină în America Latină şi de Sud, aproape 440.000 de tone din aceste volume îndreptându-se către Brazilia, alte 140.000 de tone fiind destinate Panama, Uruguay şi Cuba, au arătat datele Refinitiv.
În total, livrările de motorină din porturile controlate de Rusia către Brazilia au totalizat 663.000 de tone în perioada ianuarie-martie 2023, după 74.000 de tone pentru întregul an 2022, potrivit datelor Refinitiv.
Gazele extrase din Marea Neagră ar urma să ajungă în Republica Moldova din toamna anului…
Date asociate cu aproximativ 750.000 de IDNP-uri au fost afectate în urma atacului cibernetic asupra…
Mișcarea Alternativa Națională (MAN), formațiune politică condusă de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a…
Interconectările energetice, infrastructura de transport și cooperarea în domeniul securității au fost discutate în cadrul…
Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, în urma unui atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale, „au…
Premierul României, Luca Niculescu, se află marți, 27 octombrie, la Chișinău, în prima sa vizită…