Toate știrile

Un tânăr va sta la închisoare pentru agresarea unui polițist

Un bărbat de 25 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a agresat un polițist în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii, fapta a avut loc în luna februarie 2023, într-un magazin din Cimișlia. Fiind în stare de ebrietate, tânărul a provocat un scandal, iar comportamentul său violent a impus intervenția poliției.

„Dus la sediul Inspectoratului de Poliție Cimișlia pentru identificare, tânărul a devenit agresiv în timpul documentării procesuale. A încercat să părăsească biroul și a aplicat o lovitură cu piciorul polițistului care îl audia, provocându-i acestuia vătămări corporale medii și deteriorându-i uniforma. Judecătoria Cimișlia l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute la art.349 alin.(2) lit.a) din Codul penal – aplicarea violenței periculoase pentru sănătate faţă de persoana cu funcție de răspundere în scopul sistării activității de serviciu a acesteia în interesul celui care aplică violența.”, mai specifică sursa.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpatul a fost obligat să achite polițistului 80 000 de lei prejudiciu moral. De asemenea, inculpatul va compensa prejudiciul material părții vătămate și cheltuielile judiciare legate de expertize.

Ana Bodrug

Recent Posts

Dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău. Procurorii cer șase ani de închisoare pentru foștii demnitari

Procurorii cer până la șase ani de închisoare pentru cei opt inculpați din dosarul concesionării…

17 ore ago

„Patriotism” și narațiuni istorice rusești: Promo-LEX avertizează asupra programelor pentru copiii din regiunea transnistreană

Promo-LEX a documentat, în vara anului 2026, participarea copiilor din regiunea transnistreană la mai multe…

18 ore ago

ultima oră | Serviciul Operațiuni Aeriene: O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova

Încă o dronă a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția…

18 ore ago

ultima oră | Dronă detectată în apropiere de Palanca. Ministerul Apărării anunță o traversare ilegală

O dronă a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona localității Palanca, în…

19 ore ago

Fostul președinte și fostul vicepreședinte al raionului Criuleni, condamnați la închisoare și obligați să achite circa 2 milioane de lei

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui fost președinte și…

19 ore ago

Fermierii amenință din nou că vor scoate tractoarele în stradă. Ce îi nemulțumește

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că ar putea organiza proteste, inclusiv cu tehnică agricolă, dacă autoritățile…

19 ore ago