Foto: Sibiu 100%
Un procuror și un avocat din Orhei vor compărea pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Procuratura Anticorupție a finalizat și trimis în judecată cauza penală de învinuire a celor doi.
Procurorul și avocatul, împreună cu un judecător de la Orhei, au ajuns în vizorul procurorilor anticorupție în anul 2018, fiind bănuiți de corupere. Atunci, conform materialelor cauzei, procurorul ar fi solicitat, prin intermediul avocatului, de la soția unui învinuit de punerea ilegală în circulație a drogurilor, suma de 5000 de euro, pentru recalificarea faptei penale și soluționarea chestiunii de eliberare a inculpatului din arest.
Tot atunci, Procuratura Anticorupție anunța că judecătorul de la Orhei, care a examinat în fond cauza penală respectivă, ar fi pretins de la soția inculpatului, prin intermediul avocatului, suma de 5000 de euro, pentru a atenua învinuirea inculpatului și a-l elibera din arest.
În cadrul investigațiilor, însă, în acțiunile judecătorului nu au fost stabilite elementele constitutive ale infracțiunii, fiind dispusă scoaterea acestuia de sub urmărire penală. La demersul procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor a suspendat provizoriu din funcție procurorul vizat.
Pentru cele incriminate, procurorul și avocatul riscă până la șase ani închisoare. Menționăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.
Eugeniu Osmochescu a confirmat că a acceptat propunerea premierului Vasile Tofan de a prelua conducerea…
Lotul național de haltere al Republicii Moldova și-a încheiat evoluția la Campionatele Europene U-15 și…
Doi concubini, suspectați că ar fi organizat exploatarea sexuală a mai multor femei în Chișinău,…
Deputatul român Claudiu Năsui a anunțat că a acceptat propunerea de a prelua conducerea Ministerului…
(update 12:00) Prima reacție a lui Claudiu Năsui după propunerea de a intra în Guvernul…
Câștigul salarial mediu lunar brut din Republica Moldova a ajuns în 2025 la 15.594,5 lei,…