fbpx

Un procuror este cercetat penal pentru reținerea ilegală a unui nevinovat: „Nu avea probe concludente”

Procurorul General a dispus, prin ordonanță, începerea urmăririi penale în privința unui procuror din Cahul. Acesta este bănuit de reținerea ilegală și tragerea cu bună-știinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Drept temei pentru inițierea procesului penal a servit plângerea avocatului victimei, care reclama acțiunile ofițerului. În cadrul investigațiilor au fost confirmate presupusele acțiuni abuzive ale procurorului, fiind pornită o urmărire penală.

Conform Procuraturii, pe 31 iulie 2019, în lipsa temeiurilor legale, responsabilul l-ar reținut, în mod ilegal, pe un vameș și l-ar fi plasat în izolator, privându-l ilegal de libertate. „Deși nu avea probe concludente în privința acestuia, a doua zi, procurorul emite ordonanță de punere a acestuia sub învinuire pentru contrabandă și depune demers la arest”, se arată într-un comunicat emis de PG.

Pe 2 august 2019, Judecătoria Cahul, sediul Central, a respins demersul procurorului, tratându-l drept neîntemeiat, iar persoana a fost eliberată din reținere.

Pentru această faptă, procurorul riscă până la șapte ani de pușcărie și privarea dreptului de a ocupa anumite funcții timp de cinci ani.

Articole asemănătoare

Back to top button