Foto: artnet News
Prestigiosul Premiu Turner, o distincţie britanică din domeniul artelor contemporane, va fi înlocuit în acest an cu 10 burse oferite artiștilor afectați de pandemie.
Tradițional, premiul este decernat cu prilejul unei expoziții organizate în toamnă, care cuprinde operele finaliștilor. Câștigătorul este recompensat cu 25.000 de lire sterline, iar ceilalți finaliști primesc câte 5000.
În acest an, însă, laureații „bursei Turner” vor fi selectați în luna iunie și vor primi câte 10.000 de lire sterline, echivalentul a 11.200 de euro, scrie The Guardian.
„Închiderea galeriilor şi măsurile de distanţare socială au o importanţă vitală, dar în acelaşi timp perturbă într-o proporţie considerabilă viaţa şi mijloacele de subzistenţă ale artiştilor”, a explicat Alex Farquharson, preşedintele juriului Premiului Turner şi directorul Tate Britain, un prestigios muzeu de artă din Londra.
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…
Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…