fbpx

Un oficiu al PDM ar fi fost incendiat noaptea trecută. Democrații cred ar fi vorba despre o răzbunare din partea concurenților electorali

Unul din oficiile PDM de la Glodeni ar fi fost incendiat noaptea trecută. Despre acest lucru a anunțat vicepreședintele democraților, Vladimir Cebotari, în cadrul unui briefing de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Deși a spus că nu vrea să se dea cu presupunerile, democratul a făcut aluzie la faptul că incendiul ar fi fost provocat de simpatizații unui partid politic.

„Nu vrem noi să facem supoziţii ce s-a întâmplat şi nu vrem noi să fim cei care caută persoanele vinovate. Organele de drept, poliţia, urmează să-şi facă meseria, şi în acest caz, dar şi în cazurile care spre exemplu au fost implicaţi unii simpatizanţi ai PDM, dar cu care am luat măsuri interne, iar oamenii legii nu au tergiversat şi au luat măsurile de rigoare”, a declarat vicepreședintele PDM.

Politicianul a îndemnat formațiunile politice să se abțină de la acte de violență și ură, adăugând că oamenii legii vor face lumină și în acest caz.

„Instituţiile de drept urmează să acţioneze foarte promt, să identifice făptuitorii şi să îi atragă la răspundere indiferent de cine sunt, cui le aparţin ca simpatii şi contra cui îşi manifestă ura. Îndemn şi liderii politici care nu au răbdarea să asculte întrebările care nu le plac, să se abţină de la acţiuni violente”, a conchis Cebotari.

Articole asemănătoare

Back to top button