fbpx

Un moldovean a fost prins la vamă cu sute de pachete cu tutun pentru narghilea, ascunse în mașină

Un moldovean de 28 de ani este cercetat pentru transportarea ilegală a unui lot de tutun pentru narghilea, tăinuit de controlul vamal în autoturism.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul a fost semnalat în apropiere de frontiera moldo-română din orașul Cahul, atunci când echipele mobile au stopat pentru verificări un mijloc de transport de marca Hyundai Trajet, despre care aveau suspiciuni că ar fi folosit în transportarea ilegală a mărfurilor peste frontieră.

În urma controlului, ofițerii echipelor mobile, asistați de câinele specializat al Serviciului Vamal, au descoperit 461 pachete de tutun pentru narghilea, fără timbre de acciz, proveniența cărora nu a fost dovedită documentar. Acestea erau repartizate în aripile din spate și barele din față și din spate ale autoturismului.

Produsele din tutun fac parte din categoria de produse accizabile, pasibile marcării obligatorii cu timbre de acciz, lipsa acestora semnalând despre faptul că mărfurile sunt susceptibile a fi contrafăcute, totodată, fiind prejudiciat bugetul de stat prin neachitarea accizelor și a altor plăți.

Cazul este cercetat în continuare de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea atragerii la răspundere a persoanelor implicate, în conformitate cu prevederile legale.

Articole asemănătoare

Back to top button