fbpx

Un minor a ajutat la salvarea unui bărbat dintr-un apartament în flăcări

Un adolescent de 15 ani a contribuit la salvarea unui bărbat de 62 de ani dintr-un apartament cuprins de flăcări, la Bălți. Minorul a observat incendiul și i-a alertat imediat pe pompierii care se aflau chiar în apropiere, la o altă intervenție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 2 septembrie, într-un apartament de la primul etaj al unui bloc cu cinci niveluri de pe strada Victoriei 54.

În acel moment, echipajul de pompieri se afla în apropiere, unde fusese solicitat pentru stingerea unui tomberon cu gunoi. Adolescentul le-a spus salvatorilor că într-un apartament din bloc arde și că în interior se află o persoană.

Ajunși în locuință, salvatorii au găsit un bărbat conștient, căzut la podea. Acesta a fost evacuat rapid din apartament.

Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a suferit arsuri de gradul II și III la membrul inferior stâng. Pompierii i-au acordat primul ajutor, după care victima a fost preluată de medici și transportată la Spitalul Municipal din Bălți.

Incendiul a fost localizat la ora 20:51 și stins complet la 21:26. Flăcările au deteriorat parțial bunurile dintr-o cameră.

Potrivit IGSU, reacția rapidă a adolescentului și faptul că acesta i-a informat pe pompieri că în locuință se află o persoană au fost esențiale pentru salvarea bărbatului.

Articole asemănătoare

Back to top button