Uncategorized

Un mecanic de locomotivă beat din Germania a făcut o cursă haotică, înjurându-și angajatorul prin difuzoare

Un mecanic de locomotivă din Germania aflat sub influenţa alcoolului a fost arestat după ce garnitura de tren pe care o conducea a făcut o cursă haotică prin oraşul Stuttgart, în timpul căreia şi-a exprimat prin difuzor nemulţumirea faţă de slujbă şi de angajatorul său, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o ţară precum Germania, unde aşteptările referitoare la punctualitate sunt mari în special când vine vorba despre mersul trenurilor, a devenit evident destul de repede că ceva era în neregulă cu ruta acelui tren suburban, după ce bărbatul de 43 de ani a ignorat mai multe staţii, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei prentru dpa, potrivit Agerpres.

Totodată, mecanicul nu le deschidea uşile călătorilor sau le deschidea cu o întârziere semnificativă, potrivit poliţiei. În acest timp, mecanicul a făcut mai multe anunţuri prin portavoce, prin care îşi critica slujba şi angajatorul, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Când trenul a trecut în viteză prin dreptul staţiei Rutesheim, o femeie care îşi aştepta fiica ce călătorea pe această rută a alertat poliţia. Mecanicul a reuşit să facă din nou un ocol neprogramat înainte ca poliţia să reuşească să-l aresteze.

În urma testării, a rezultat o alcoolemie de 0,28%. Bărbatul este în prezent anchetat sub suspiciunea de perturbare periculoasă a traficului feroviar.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce ar fi pierdut controlul ATV-ului pe care-l conducea

Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…

8 ore ago

foto, update | Dronă „Gerbera” depistată la Rezina. Precizările poliției

update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…

10 ore ago

foto | Investiții europene în educație: Roboți industriali și echipamente moderne pentru studenții UTM

La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…

12 ore ago

video | Primele 100 de zile ale Guvernului Tofan: Ce realizări și probleme a prezentat premierul în bilanț

Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…

12 ore ago

foto | Percheziții la Poliția de Frontieră: trei funcționari sunt vizați de delapidare. Un șef adjunct, reținut

Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…

13 ore ago

Marta Kos vine la Chișinău. Oficiala va susține un discurs în plenul Parlamentului R. Moldova

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…

14 ore ago