fbpx

update | Procurorii l-au trimis în judecată pe Sergiu Sîrbu pentru îmbogățire ilicită. Reacția ex-deputatului

(update 11:20) Fostul deputat Sergiu Sîrbu respinge acuzațiile de îmbogățire ilicită formulate de Procuratura Anticorupție și susține că dosarul trimis în instanță ar avea „un evident caracter politic”. Acesta afirmă că își va demonstra nevinovăția în instanță și spune că presupuse încălcări din dosar au fost deja sesizate la CtEDO. Procurorii susțin că fostul parlamentar și familia sa ar fi acumulat averi și cheltuieli nejustificate de circa 2,86 milioane de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Știrea inițială: 

Un fost deputat al PCRM și PDM a fost trimis în judecată într-un dosar de îmbogățire ilicită, după ce procurorii anticorupție au constatat că averea acumulată de acesta și familia sa ar depăși cu aproape 2,9 milioane de lei veniturile obținute oficial. În același dosar este vizat și fratele fostului parlamentar, acuzat că l-ar fi ajutat la dobândirea unor bunuri. Mai multe surse scriu că deputatul vizat în dosarul de îmbogățire ilicită este Sergiu Sîrbu.

Potrivit procurorilor, urmărirea penală a fost pornită în ianuarie 2022, în baza constatărilor Autorității Naționale de Integritate, care a depistat o diferență semnificativă între veniturile declarate și averea dobândită de fostul parlamentar și familia sa în perioada august 2016 – decembrie 2019.

Conform materialelor acumulate de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, în perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2021, adică pe durata exercitării mandatului de deputat, fostul parlamentar și membrii familiei sale ar fi acumulat o diferență de peste 2,8 milioane de lei între veniturile obținute și averea dobândită, inclusiv cheltuielile efectuate.

Anchetatorii susțin că banii ar fi fost cheltuiți în special pentru servicii de asigurare auto, servicii medicale, educaționale și turistice, livrări de produse alimentare, servicii comunale și achitarea ratelor la credite bancare, cheltuieli care, potrivit procurorilor, nu puteau fi acoperite din surse legale de venit.

Fratele ex-deputatului este acuzat că ar fi contribuit la realizarea schemei, inclusiv prin dobândirea și transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil în beneficiul fostului parlamentar, în anul 2015.

Cei doi învinuiți nu își recunosc vinovăția. Dosarul a fost trimis spre examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită, legea prevede amendă de la 400.000 la 500.000 de lei sau pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, pentru garantarea executării unei eventuale pedepse și a confiscării speciale, procurorii au aplicat sechestre pe bunuri imobile și mijloace financiare în valoare de peste 7 milioane de lei.

Articole asemănătoare

Back to top button