Toate știrile

Un bărbat din Chișinău, condamnat la închisoare pentru pornografie infantilă

Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, după ce în cinci telefoane ale acestuia au fost găsite fotografii și filmulețe cu copii implicați în activități sexuale explicite.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bărbatul cu vârsta de 38 de ani și-a recunoscut vinovăția și, deci, potrivit legii a beneficiat de reducerea termenului de pedeapsă, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani l-a condamnat la un an închisoare. Sentința pronunțată se distinge și prin faptul că judecătorul a dispus direct pedeapsa cu închisoare în penitenciar, în raport cu dosarul celor 1001 fișiere cu pornografie infantilă, în care procurorul PCCOCS a contestat suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoarea.

Faptele au avut loc în perioada anilor 2019-2020, atunci când bărbatul lucra în calitate de hamal la o întreprindere care comercializează materiale de construcție, dintr-o suburbie a Chișinăului. Acesta a declarat că a descărcat imaginile de pe motorul de căutare rusesc Yandex și rețeaua de socializare Odnoclasnichi. La percheziții, oamenii legii au ridicat de la domiciliul bărbatului 11 telefoane și o tabletă, dintre care în cinci telefoane au fost identificate cele 12 fișiere cu conținut pornografic.

Fișierele reprezentau copile dezgolite cu vârste de 3-4, 8 și 16 ani, precum și implicarea copiilor în activități sexuale explicite. De asemenea, în telefoanele acestuia au fost stocate și imagini a patru copii ale celor două concubine cu care a locuit anterior.

În context, procurorii PCCOCS atenționează cetățenii despre faptul că descărcarea și vizionarea fotografiilor sau video-urilor care prezintă organele sexuale ale copiilor, precum și vizionarea activităților sexuale ale acestora constituie pornografie infantilă. Potrivit legii, aceste acțiuni se pedepsesc cu închisoare de până la trei ani.

Ana Bodrug

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

14 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

14 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

15 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

15 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

16 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

16 ore ago