fbpx

Un asteroid care ar putea produce „efecte globale” va trece pe lângă Pământ. Precizările făcute de NASA

Un asteroid cu un diametru cuprins între doi și 3,5 kilometri va trece pe lângă Pământ pe 29 aprilie curent. Anunțul a fost făcut recent de NASA, potrivit căreia corpul ceresc ar putea produce „efecte globale”. Totuși, acesta nu va lovi planeta noastră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Numit „52768” și descoperit în 1998, asteroidul va trece pe lângă Terra cu o viteză de 32.000 de kilometri pe oră, la o distanță de aproape 6,5 milione de kilometri față de Pământ. Centrul NASA care se ocupă cu studierea obiectelor spațiale care ar putea intra în coliziune cu Pământul a precizat că evenimentul va avea loc luna viitoare, pe 29.

Deși este prezentat drept „posibil periculos”, dat fiind faptul că va trece prin apropierea orbitei Pământului, responsabilii nu au inclus corpul pe lista NASA de potențiale pericole viitoare. Acele obiecte sunt adunate și monitorizate de NASA prin sistemul Sentry – „un sistem automatizat de monitorizare a coliziunilor care scanează baza de date cu asteroizi pentru a detecta potențialele coliziuni cu Pământul care s-ar putea produce în următorii 100 de ani”.

Asteroidul „52768” este cel mai mare care va trece pe lângă planetă în următoarele luni, însă nu cel mai mare care a trecut în toată istoria. Cel mai uriaș este considerat „3122 Florence”, care a trecut în apropierea Terrei pe 1 septembrie 2017 și care va mai trece pe 2 septembrie 2057. Diametrul acestui asteroid poate atinge șapte kilometri, transmite CNN.

Articole asemănătoare

Back to top button