Foto: gov.md
Guvernul a prelungit pentru încă 30 de zile atât starea de alertă hidrologică pe râul Nistru, cât și starea de alertă în sectorul energetic. Decizia a fost aprobată astăzi de cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței Guvernului.
Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile stările de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic. Decizia a fost luată în contextul riscurilor care persistă în aprovizionarea cu produse petroliere și al nivelului scăzut al apei din principalele lacuri de acumulare.
Autoritățile susțin că situația de pe piața carburanților s-a îmbunătățit după intervențiile Ministerului Energiei și discuțiile cu partenerii externi. Dacă anterior peste 100 de benzinării rămăseseră fără motorină, în prezent produsul lipsește la mai puțin de 33 de stații, care nu importă direct carburanți, ci îi cumpără pentru revânzare.
„Este foarte important să continuăm mobilizarea instituțiilor statului, să intervenim rapid în cazul blocajelor și să nu admitem ca cetățenii să resimtă lipsa de benzină, motorină sau energie electrică”, s-a menționat în ședința Executivului.
Situația hidrologică rămâne însă critică. Nivelul apei din lacul de acumulare Novodnistrovsk este cu aproximativ nouă metri sub nivelul normal de retenție, iar la Costești–Stânca diferența ajunge la aproape șapte metri. Totodată, mai multe lacuri din țară au secat.
Autoritățile avertizează că, dacă deficitul de apă se va agrava, ar putea fi introduse măsuri mai stricte pentru reducerea consumului. „Riscăm să ajungem în situația în care vom fi nevoiți să intervenim mult mai dur pentru a nu admite întreruperea alimentării cu apă”.
Zilele caniculare aduc o provocare majoră pentru rutina de îngrijire a tenului: când temperaturile depășesc…
Guvernul Statelor Unite a suspendat marți programările pentru vize la ambasadele și consulatele din întreaga…
Partidul Socialiștilor nu va participa la ședința solemnă organizată de Președinție pe 26 august, cu…
Accesul în terminalul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău va fi limitat timp de cinci…
Premierul Vasile Tofan afirmă că Guvernul nu va putea oferi în această iarnă compensații pentru…
Ministerul Mediului avertizează că situația hidrologică de pe Nistru rămâne dificilă, în pofida faptului că…