fbpx

Trucuri ca să faci fotografii mai bune, în 2023, dacă ești pasionat de această artă

Fotografia este o pasiune extrem de frumoasă, mai ales dacă ai talent, dar și finanțe să o întreții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

O cameră foto bună costă, în momentul de față, mai bine de 10.000 de lei, asta ca să nu mai punem la calcul eventualele obiective și accesorii pe care ai putea să le vrei, în funcție de stilul de fotografie pe care îl practici.

Așadar, fiecare se descurcă așa cum poate, cu ce are. Însă acesta nu este motiv să nu încerci să faci fotografii mai bune, chiar dacă echipamentul din dotare nu este chiar din cea mai nouă generație. Din experiență îți spun că poți face fotografie (cu anumite limite, evident) și cu un aparat entry-level.

Așadar, acest articol nu va fi despre ce cameră ar trebui să îți cumperi în cazul în care câștigi la Loto, nici măcar neaparat despre cum să o folosești pe cea pe care o ai, ci mai ales despre cum să te folosești pe tine, scrie Playtech.

Câteva sfaturi practice pentru fotografii mai bune, anul acesta

Așadar, în primul rând, dacă vrei o fotografie bună, va trebui să te sacrifici un pic pentru unghi care, în mod evident, este unul dintre cele mai importante aspecte. Nu-ți fie teamă să te apropii de subiectul tău. Pentru a testa teoria, încearcă să vezi cum arată cele mai bune fotografii din fotojurnalism, din ultimii ani. Desigur, să te apropii prea mult poate fi riscant în anumite cazuri, însă nu mereu.

În al doilea rând, scoate-ți camera la plimbare în fiecare zi, dacă ai cum să faci asta. Exersează, testează, nu te teme să faci greșeli și cere părerea celor din jurul tău. Te sfătuiesc să nu faci „clacă” cu fotografii din orașul tău pentru că părerile lor nu vor fi mereu obiective. Fotografii nu au fost niciodată cei mai fair-play artiști, în cazul în care nu știai.

De asemenea, urmărește lumina. Înainte să-ți potrivești cadrul, vezi de unde pleacă lumina și, mai ales, unde pică. Nu te teme de un pic de contre-jour. Aceste efect nu este tocmai cel mai apreciat, dar, în anumite cazuri, poate da naștere unor cadre extrem de artistice, dacă știi să-ți joci cărțile corect.

Ca să ne acuze nimeni că am evitat cu totul capitolul tehnic, vom menționa că este foarte important să-ți ții ISO la valori mici, atunci când situația o permite. Încearcă să echilibrezi cadrul din diafragmă sau chiar din timpul de expunere (și/sau cu un trepied) mai degrabă decât să folosești metoda puturosului și să o saturezi de ISO.

Articole asemănătoare

Back to top button