fbpx

Trei adolescenți din Taraclia, învinuiți de violarea fostei colege de clasă, au fost trimiși în judecată. Cum ar putea fi pedepsiți?

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților trei adolescenți acuzați că, în noaptea de 15 spre 16 martie 2020, ar fi abuzat sexual o fostă colegă de clasă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Victima ar fi fost ademenită de către inculpați, iar după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, ar fi profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra și ar fi comis faptele care le sunt incriminate.

Reamintim că acest dosar a fost inițial investigat de Inspectoratul de Poliție și Procuratura raionului Taraclia, iar ulterior, pe 25 martie curent, dosarul a fost retras din procedură și transmis în gestiunea Direcției Generale Urmărire Penală a IGP.

Concomitent, pe dosar a fost format un grup de urmărire penală, care inlcude și angajați ai organelor de drept din Taraclia. În condițiile celor stabilite, s-a decis reținerea și, ulterior, arestarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, măsură care a rămas în vigoare până în acest moment.

În rezultatul obținerii tuturor probelor, inclusiv a expertizelor medico-legale, informatice, biologice și psihologice, precum și a declarațiilor unui cerc larg de persoane, dar și prin coroborarea lor, a devenit posibilă punerea făptașilor sub învinuire pe două capete de acuzare: viol și satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.

Prin urmare, în cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată în instanța de judecată, suspecții riscă de la cinci la 12 ani de închisoare.

Conform normelor de procedură, competența de examinare a faptelor îi revine Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, unde a și fost expediat dosarul. Menționăm că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.

Victima a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică, astfel încât a fost redus la maxim riscul revictimizării acesteia.

Amintim că adolescenta din raionul Taraclia a fost violată în martie curent. Victima a fost internată în spital și a suferit o intervenție chirurgicală.

Articole asemănătoare

Back to top button