Transport nocturn pentru chișinăuieni. Încă o rută de troleibuz va circula până după miezul nopții

Potrivit primarului interimar al orașului Ruslan Codreanu, orarul rutei numărul 8 va fi prelungit, astfel, troleibuzele vor circula până la ora 1:00. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut chiar de edilul capitalei, care astăzi a pus în discuție prelungirea rutei, răspunzând cererii unor tineri care s-au adresat Primăriei prin intermediul unei rețele de socializare.

„Am decis să prelungim orarul de circulație al rutei de troleibuz nr. 8 până la 01:00, la solicitarea unui grup de tineri care m-au contactat ieri pe Facebook. Aceasta va fi a treia rută municipală de troleibuz, pe lângă liniile nr. 24 și nr. 22, care va circula și după miezul nopții”, a mai menționat Ruslan Codreanu.

De asemenea, zilele trecute, primarul interimar a mai anunțat că foarte curând va fi lansată și ruta de troleibuz numărul 35, care va deservi călătorii din orașul Durlești.

Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

2 ore ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

4 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

22 de ore ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

23 de ore ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

o zi ago