Tragedie în Franța: Un șofer moldovean de TIR, găsit mort lângă un camion
Tragedie pe o autostradă din Franța: un șofer de camion moldovean, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit fără viață duminică dimineața, 24 noiembrie 2024, pe o zonă de odihnă de pe autostrada A36, în regiunea Doubs.
Deși inițial moartea sa a ridicat suspiciuni, rezultatele autopsiei efectuate o zi mai târziu au indicat că aceasta a fost accidentală, fiind cauzată de o combinație de factori, inclusiv consumul excesiv de alcool și o cădere de la înălțimescrie presa locală.
Descoperirea a fost făcută în jurul orei 8 dimineața de un șofer francez, care a observat corpul fără viață al victimei lângă un camion. Circumstanțele în care a fost găsită victima au ridicat suspiciuni: aceasta era desculță, iar în apropierea sa se aflau o sticlă goală de whisky și mai multe alte recipiente de alcool, conform declarațiilor procurorului din Montbéliard, Paul-Édouard Lallois.
În urma acestei constatări, Parchetul din Montbéliard a deschis o anchetă preliminară pentru omor involuntar. Conform investigațiilor inițiale, victima a petrecut seara anterioară alături de un alt șofer moldovean, în vârstă de 37 de ani, coleg de muncă în cadrul unei companii de transport poloneze. Cel de-al doilea șofer, aflat în cabina camionului său la sosirea autorităților, a fost audiat în cadrul anchetei.
Acesta a declarat că nu a observat nimic neobișnuit în timpul serii și că nu știe ce s-a întâmplat cu colegul său. Fiind în stare de ebrietate, a relatat că a descoperit trupul victimei dimineața, fără a putea explica circumstanțele decesului.
Autopsia efectuată a confirmat că leziunile suferite de victimă sunt compatibile cu o cădere de la înălțime. Reconstituirea evenimentelor sugerează că cei doi șoferi au consumat alcool în cabina camionului, fiind blocați pe zona de odihnă din cauza unei interdicții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, măsură impusă de condițiile meteorologice dificile din regiune.
Procurorul Paul-Édouard Lallois a exclus ipoteza criminală. Nu au fost identificate urme care să susțină existența unui conflict.
Citește mai departe
Zelenski cere ca R. Moldova și Ucraina să rămână împreună pe drumul spre UE: Separarea ar fi „greșită moral”
Robinete fără apă, școli online și pierderi de milioane de euro. Ce arată evaluarea poluării Nistrului
NATO, mult peste Rusia militar, afirmă comandantul suprem aliat: „Putin nu vrea o confruntare directă”
Noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, concediată după doar cinci zile de la preluarea funcției
„Ritualuri” de 2,4 milioane de lei: O femeie din Chișinău ar fi fost înșelată de o presupusă vrăjitoare
video | Dosar penal pentru doi grăniceri ucraineni care au trecut ilegal în R. Moldova. Ar fi lovit un bărbat aflat în apele Nistrului
O scrisoare anonimă, transformată în scenariu de militarizare: Fake news-ul lui Ion Ceban despre fabrica de drone
foto | Un atlet moldovean a alergat 5.000 de kilometri în 46 de zile la un ultramaraton din SUA
video, foto, update | Crater și fragmente împrăștiate pe o rază de până la 100 de metri: Ce s-a găsit la Scăieni
video | Record național! O brânză de peste 30 de kilograme a „zburat” cu drona la Moldexpo
Articole asemănătoare
„Mamă a doi copii”. Peskov cere eliberarea lui Guțul pentru „normalizarea relațiilor cu R. Moldova”

