Foto simbol: Antena3
Două avioane s-au ciocnit vineri, deasupra statului american Alaska. Toate cele șapte persoane care se aflau la bord au decedat. Printre victime se află și un deputat local.
Potrivit autorităților, într-un avion se aflau șase persoane, iar în celălalt se afla doar deputatul local. Ciocnirea a avut loc în apropiere de aeroportul din Soldotna, la circa 100 de km sud-vest de orașul Anchorage. Șase persoane au decedat pe loc, iar a șaptea s-a stins din viață în timp ce era transportată la spital.
În avionul cu un singur ocupant se afla legislatorul Gary Knopp, în vârstă de 67 de ani. În al doilea avion se aflau persoane tinere, în vârstă de circa 20 de ani.
Administrația federală pentru aviație și Consiliul național pentru securitatea transporturilor din SUA au lansat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele coliziunii, menționează ndtv.com.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…