fbpx

Trafic suspendat pe două străzi importante din centrul capitalei

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 14 iulie 2022 – 13 septembrie 2022, va fi suspendat traficul rutier pe str. Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Maria Cebotari și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De asemenea, în aceeași perioadă: 14 iulie – 13 septembrie, a.c., va fi suspendat traficul rutier pe str. Tighina, tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. 31 August 1989.

Măsura a fost luată în scopul executării lucrărilor de reabilitare a rețelelor de canalizare.

În legătură cu executarea lucrărilor menționate, microbuzele de pe ruta nr. 113 vor circula cu itinerar modificat, după cum urmează: de pe str. Tighina pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ciuflea, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit.

Totodată, troleibuzele de pe ruta nr. 34 vor circula tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ciuflea; retur: de pe str. Ciuflea pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.

Articole asemănătoare

Back to top button