fbpx

Tot mai puțini copii se nasc în R. Moldova. La ce vârstă devin moldovencele mame pentru prima dată

Numărul nașterilor continuă să scadă în Republica Moldova. Potrivit datelor provizorii publicate de Biroul Național de Statistică, în anul 2024 au fost înregistrați 23,6 mii de născuți-vii, cu aproximativ 500 de copii (sau 2%) mai puțin decât în 2023.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din totalul copiilor născuți, 51,3% au fost băieți, raportul de masculinitate fiind de 105 băieți la 100 fete.

Majoritatea copiilor – 80,7% – s-au născut în cadrul căsătoriei, în timp ce aproape unul din cinci copii (19,3%) a fost născut în afara căsătoriei.

Tot mai multe femei amână momentul maternității. În 2024, vârsta medie a mamei la prima naștere a crescut la 26,8 ani, față de 25,3 ani în 2023. Mamele din mediul urban nasc, în medie, la 28,7 ani, în timp ce cele din rural, la 25,4 ani.

Cele mai tinere mame la prima naștere sunt din regiunea de Nord, cu o vârstă medie de 25,1 ani, iar cele mai vârstnice – din municipiul Chișinău, unde vârsta medie la prima naștere ajunge la 29,7 ani. În unele raioane, cum ar fi Șoldănești, Fălești sau Râșcani, media scade chiar sub 24 de ani.

Mai bine de jumătate dintre copiii născuți în 2024 provin din intervalul de vârstă al mamelor de 25-34 de ani (53,9%). La orașe, această categorie reprezintă 59,2% din totalul nașterilor, iar la sate, 52,2% dintre mame au vârste între 20 și 29 de ani.

Se observă, de asemenea, o scădere a nașterilor în rândul adolescentelor. Ponderea nașterilor la mame sub 20 de ani a ajuns la 5,2%, cu 0,7 puncte procentuale mai puțin decât în anul precedent.

Articole asemănătoare

Back to top button