Toate știrile

Tofan, după atacul de la frontieră: „Pun în risc viața cetățenilor noștri, a copiilor noștri”

Premierul Vasile Tofan a comentat, la începutul ședinței Guvernului, atacul cu drone produs în noaptea trecută asupra punctului de trecere a frontierei Starokazacie, de pe partea ucraineană, aflat la aproximativ un kilometru de punctul moldovenesc. Șeful Executivului a declarat că atacurile cu drone s-au intensificat și reprezintă un risc tot mai mare inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tofan a atras atenția asupra numărului tot mai mare de drone care ajung pe teritoriul Republicii Moldova: „Doar în luna august am avut 17 drone care au lovit teritoriul nostru. Este mai mult decât în tot anul trecut”, a spus premierul.

„Dronele astea nu discriminează după cetățenie. Ele pun în risc viața cetățenilor noștri, a copiilor noștri”, a afirmat Tofan.

Tofan a spus că Republica Moldova trebuie să continue modernizarea Armatei, să aprofundeze cooperarea cu statele partenere și să-și consolideze capacitatea de protejare a spațiului aerian: „Nu putem să tratăm asta ca un subiect de rutină. Este un subiect de importanță națională”, a declarat șeful Guvernului.

Totodată, premierul a spus că războiul din Ucraina are „un agresor clar”: „Numele acestui agresor este Rusia, o țară care a ajuns să cheltuie 25 de milioane de dolari pe oră pentru acest război, care tot mai mult pune în pericol inclusiv viețile cetățenilor noștri”, a declarat Vasile Tofan.

Amintim că un atac cu drone a fost produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie asupra punctului de trecere Starokazacie, de pe partea ucraineană, aflat la aproximativ un kilometru de frontiera cu Republica Moldova. În urma atacului, două persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, printre persoanele decedate nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova. În schimb, un cetățean moldovean a avut de suferit în urma atacului. Acesta a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.

Ana Bodrug

Recent Posts

Trafic de influență la examenele auto: Instructor din Chișinău, reținut pentru 72 de ore

Un instructor auto din municipiul Chișinău a fost reținut de procurorii anticorupție și ofițerii Centrului…

35 de minute ago

Octombrie începe cu scumpiri: Noile tarife la gaze și încălzire intră în vigoare

Gazele naturale și energia termică se scumpesc începând de astăzi, 1 octombrie. Consumatorii casnici vor…

o oră ago

Trafic suspendat în centrul Chișinăului de Ziua Națională a Vinului. Cum vor circula troleibuzele și autobuzele

Circulația rutieră va fi suspendată în centrul Chișinăului, începând de vineri, 2 octombrie, în contextul…

2 ore ago

Fost vicepreședinte Victoriabank, pe banca acuzaților în dosarul „Frauda bancară”

Fostul prim-vicepreședinte al Comitetului de Direcție al BC „Victoriabank” SA, Corneliu Ghimpu, a fost trimis…

2 ore ago

Doi polițiști din nord, reținuți: Ar fi luat bani pentru a nu documenta un furt

Doi subofițeri superiori ai Inspectoratului Național de Securitate Publică Nord au fost reținuți pentru 72…

3 ore ago