fbpx

Tichetele de masă – anulate: Ministerul Finanțelor anunță măsurile ce vor acoperi „cheltuielile neplanificate pentru legea salarizării”

Într-o conferință de presă, ministra Finanțelor, Natalia Gavriliță, a informat despre acțiunile ce vor fi întreprinse de stat pentru a acoperi „cheltuielile neplanificate pentru legea salarizării”. Astfel, printre acestea se numără și anularea tichetelor de masă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministra a precizat că aceste măsuri sunt menite pentru a rectifica bugetul de stat și cheltuielile neplanificate cauzate de legea salarizării, ce ar fi fost „adoptată în grabă” anul trecut. O altă acțiune, așadar, este anularea cotei de 10% la TVA pentru sectorul HoReCa (hotele, restaurante, cafenele), care va achita din nou 20% TVA.

„De când sunt la Ministerul Finanţelor, de şase săptămâni, am avut o misiune dificilă pentru a rectifica bugetul şi a asigura plăţile pe toate componentele bugetului şi să găsim resurse pentru a putea menţine cheltuielile prioritare sociale. Legea salarizării a fost adoptată fără a avea date exacte referitor la angajaţii din sectorul bugetar. Acum suntem în situaţia în care în baza executării bugetului putem estima că legea salarizării ne va costa cu peste 1 miliard de lei mai mult decât a fost planificată”, a susținut ministra.

Cu toate acestea, Gavriliță a menționat că nu se va merge la majorarea cotei de 12% pentru impozitul pe venit al persoanelor fizice şi juridice.

„Ministerul Finanţelor a decis să anuleze anumite decizii proaste ale guvernării precedente, care duceau la contrabandă şi încălcări. Anularea unor scutiri fiscale şi mobilizarea resurselor menite să asigure o echitate fiscală”, a spus Gavriliţă.

Alte măsuri anunțate de Guvern sunt: anularea scutirilor la jocurile de noroc, anularea scutirilor pentru parteneriatele public-private, majorarea accizelor la produsul de tutun tăiat fin etc.

„Vom lua măsuri pentru extinderea bazei de impozitare a creşterii de capital la 100% pentru persoanele juridice şi 50% pentru persoanele fizice. Vorbim despre majorarea taxelor pentru poluarea mediului. Va creşte cu 50% taxa la plastic. Vorbim despre eliminarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a prevederilor privind deducerea sumelor de până la 500.000 lei, dacă venitul a fost estimat conform unor metode de estimare indirectă. Era un soi de amnistie. Dacă Serviciul Fiscal estima conform metodelor indirecte că persoana a declarat mai puţine venituri, până la 500 de mii de lei nu plăteai impozite. Noi eliminăm această prevedere”, a declarat ministra.

Gavriliță a mai specificat că cei care au 20.000 de lei lunar nu vor mai avea scutire personală.

Articole asemănătoare

Back to top button