Tehnică militară pe drumurile naționale. Ministerul Apărării: „Nu are legătură cu situația de securitate din regiune”
Ministerul Apărării informează că, pe parcursul lunii iunie, vor avea loc deplasări ale tehnicii militare pe drumurile naționale din centrul și sudul Republicii Moldova, între centrele de instruire ale Armatei Naționale din Chișinău și Cahul.
Autoritățile subliniază că aceste mișcări fac parte din programul obișnuit de pregătire și instruire a militarilor și nu au nicio legătură cu situația de securitate din regiune.
Pentru a evita blocajele în trafic și a minimiza disconfortul pentru populație, transporturile vor avea loc, în special, pe timp de noapte.
Ministerul Apărării precizează că astfel de activități sunt planificate anual, ca parte a instruirii profesionale a efectivului militar, și face apel la cetățeni să urmărească doar sursele oficiale de informare, avertizând asupra riscului de dezinformare prin știri false sau manipulative.



