Foto: Stiri.md
Reprezentanții țărilor din formatul Nordic-Baltic 8 au emis o declarație comună prin care își exprimă susținerea față de Republica Moldova, în urma deciziei Gazprom de a sista livrările de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025. Semnatarii consideră acțiunea drept „un demers de subminare a stabilității politice și economice” în regiune.
Potrivit documentului, guvernele statelor nordice și baltice salută eforturile autorităților de la Chișinău, care au adoptat măsuri urgente pentru menținerea stabilității în aprovizionarea cu gaze și energie electrică. De asemenea, țările NB8 și-au luat angajamentul de a coopera cu Comisia Europeană și alți parteneri internaționali pentru a oferi un sprijin sporit Republicii Moldova, mai ales în ceea ce privește furnizarea de asistență tehnică și financiară.
„Îmbunătățirile infrastructurii energetice și creșterea capacităților de transport au demonstrat reziliența Moldovei în fața presiunilor externe. Vom continua să susținem reformele în sectorul energetic, contribuind astfel la stabilitatea și securitatea energetică a întregii regiuni”, se arată în declarație.
Totodată, oficialii au subliniat importanța menținerii unui cadru de colaborare strâns, în condițiile agresiunii în desfășurare a Rusiei împotriva Ucrainei și a provocărilor energetice la nivel european.
Semnatarii se arată ferm hotărâți să ajute Republica Moldova în eforturile de diversificare a surselor și rutelor de aprovizionare cu energie:
„Rămânem pe deplin hotărâți să sprijinim Moldova în gestionarea provocărilor energetice actuale și în avansarea reformei sectorului energetic. Aceste eforturi sunt esențiale nu doar pentru dezvoltarea durabilă a Moldovei, ci și pentru stabilitatea regiunii în ansamblu, în special în contextul obiectivelor mai ample ale Europei privind securitatea energetică și al agresiunii în desfășurare a Rusiei împotriva Ucrainei.”
Doi bărbați din Chișinău și Vulcănești sunt cercetați într-un dosar penal privind o posibilă schemă…
Președinta Maia Sandu a condamnat atacurile lansate noaptea trecută de Federația Rusă asupra Ucrainei și…
Administrația Națională a Drumurilor a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate al unui tronson…
Parlamentul se convoacă în sesiune extraordinară în perioada 20–26 august 2026. Biroul permanent a aprobat…
Rușii retrag miliarde din sistemul bancar, pe fondul atacurilor cu drone ucrainene și al temerilor…
Massimo Di Fazio, primarul localității italiene Triora, a renunțat la salariul său timp de opt…